O nouă promisiune pentru bucureșteni. Vor avea autostradă în jurul Capitalei
- Mihai Soica
- 20 februarie 2020, 14:19
Un oficial de la Ministerul Transporturilor a anunțat că noua autostradă, va avea numele de A0 și A1, și va costa un miliard de euro.
Inelul de centură, care va avea statut de autostradă va fi împărțit în două, partea din nord, A0, cu legătură spre Autostrada Soarelui, DN 1 și autostrada spre Ploiești-Brașov, și partea de sud, A1, spre Giurgiu.
Proiectul va fi construit de la zero și nu se suprapune cu actuala centură a Capitalei, despre care spun specialiștii din Ministerul Transporturilor, a fost deja ”înghițită” de extinderea orașului, și transformată într-un bulevard oarecare.
Despre noul proiect, mai spun specialiștii, va fi finanțat din fonduri europene și va fi inclus în Coridorul lV Pan European, cu punct final Constanța. Autostrada va avea o lungime de 100 de kilometri și va costa un miliard de euro, din care doar 150 de milioane de euro, vor fi plătiți de la bugetul de stat. Irinel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor a precizat că lucrările vor demara în luna mai 2020. În proiect, lucrările sunt prevăzute a se termina în anul 2024.