O nouă mașină a familiei Ceaușescu este scoasă la licitație. Cine a condus-o și cu ce prilej a fost făcută cadou
- Ramona Rotaru
- 10 mai 2022, 16:41
Fosta mațină a familiei Ceaușescu, Renault Fuego GTS, este o mașină care în urmă cu 40 de ani făcea furori pe străzile din Capitală. Era condusă de Zoe Ceaușescu și a fost făcută cadou cu o ocazie specială. În prezent, autoturismul reprezintă o piesă rară, care va fi scoasă la licitație pe 19 mai.
Cu ocazia căsătoriei, Elena și Nicolae Ceaușescu i-au oferit fiicei lor Zoe un autoturism Renault Fuego GTS. Acest lucru se întâmpla în 1983, când fiica dictatorului s-a căsătorit cu Mircea Oprean. Mașina a fost comandată la Uzinele Renault din Franța după vânzarea unui autoturism Mercedes, cu două locuri, proprietatea Zoiei. De toate aceste tranzacții s-a ocupat serviciul specializat al securității.
Evenimentele din 1989 au produs mari schimbări cu averea soților Ceaușescu, fiind puse sub sechestru mai multe autovehicule, printre care și cea a lui Zoe Ceaușescu. Șapte ani mai târziu, printr-o ordonanță a procuraturii s-a dispus încetarea urmăririi penale și restituirea bunurilor personale.
Mașina care a aparținut lui Zoe Ceaușescu, Renault Fuego GTS, este scoasă la licitație pe 19 mai, la „Licitaţiei de Eleganţă”, iar prețul de pornire este de 500 de euro. Este menționat faptul că mașina a fost utilizată doar pentru deplasări în afara Bucureștiului.
La licitația unde se va scoate mașina fiicei soților Ceaușescu vor fi și alte șase maşini circumscrise genului intrat în moda de modern classics, modele istorice, dar perfect funcționale. Acestea provin din colecțiile unor pasionați ori din patrimoniu altor instituții.
Mașina cu cea mai mare valoare a colecției este un Maserati Quattroporte, care are prețul de pornire de 15.000 de euro. Ea a fost fabricată în 1980, într-un număr de 2133 și este sinonimă cu sedanurile de lux. Motorul acestui model a impresionat întreaga epocă. Interiorul poate găzdui cinci persoane atât pentru călătorii scurte, cât și pentru cele lungi și reprezintă o simfonie a luxului somptuos.
Mașina lui Zoe Ceaușescu, scoasă la licitație
Evenimentul „Licitaţiei de Eleganţă” va avea loc pe 19 mai și se va desfășura doar pe platforma online Artmark Live. La licitație, pe lângă mașina care a aparținut familiei Ceaușescu, se află alte șase mașini deținute de colecționari sau aflate în patrimoniu unor instituții.
La prețul de pornire de 8.000 de euro fiecare sunt scoase la licitație un Fiat 124 Spider din 1973, un Chevrolet Silverado din 1977, dar și un elegant Mercedes decapotabil, model SL380, produs doar între anii 1981-1985. Acesta din urmă a fost extrem de popular, fiind a doua cea mai lungă serie single produsă vreodată de Mercedes-Benz.
La licitație este scoasă și „bijuteria albastră” Pontiac Trans Am Firebird. Mașina a fost fabricată în 1987, într-o ediție limitată, cu motor de Corvette. Ea este pusă la vânzare la un preț pornind de la 5.000 de euro.
Iubitorii de maşini pot testa până pe 19 mai, data Licitaţiei de Eleganţă, cele 6 modele rare, care sunt expuse la Palatul Cesianu-Racoviţă.