O nouă descalificare la Casa Iubirii. Cine sunt concurenții care au încercat să păcălească producția

O nouă descalificare la Casa Iubirii. Cine sunt concurenții care au încercat să păcălească producția Sursa foto Youtube

În ultima perioadă s-au făcut multe descalificări la Casa Iubirii, Kanal D, și se pare că nu s-au terminat. Mai întâi, Rebecca a fost descalificată pentru că a sărit la bătaie. Au urmat Robert și Giuly care au fost dați afară pentru că se întâlneau în secret în afara emisiunii. S-a aflat că și Roberta va fi dată afară, iar acum, producătorii au mai luat în vizor doi concurenți.

O nouă descalificare la Casa Iubirii

De data aceasta, cei care n-au respectat regulamentul sunt Robi și Teodora. De ceva timp, ei s-au apropiat în Casa Iubirii și se tatonează. Potrivit, paginii de Instagram Viperele Vesele, cei doi ar vorbi în exterior, lucru interzis de regulamentul emisiunii.

În mediul online a fost publicat un clip în care apare Teodora în camera sa de hotel. Aceasta nu și-a dat seama că în filmare se vede apelul lui Robi. În cazul în care se dovedește concret că Teodora și Robi au păstrat legătura în afara filmărilor cei doi riscă să fie eliminați.

Iubitul Robertei refuză să mai rămână în emisiune

Până atunci, reamintim că următoarea persoană descalificată o să fie Roberta. După scandalul cu Virginia, concurenta ar fi continuat cu gesturi nepotrivite, iar producătorii ar fi luat-o în vizor. O altă problemă este că partenerul ei Sebastian nu mai vrea să rămână în show fără ea și este dispus să își asume clauzele contractuale. În gala din 6 octombrie, Roberta și Sebastian vor fi eliminați.

Regulamentul din Casa Iubirii

Concurenții show-ului moderat de Andreea Mantea trebuie să respecte un regulament strict. Regulamentul are legatură şi cu comportamentul lor în casă, pornind de la limbaj, felul în care se raportează la ceilalţi şi pâna la vestimentaţie sau respectarea programului şi a normelor activitaţilor în care sunt implicați. Concurenții sunt fimați 24/24 și au obligația de a recunoaște dacă formează un cuplu cu cineva din show sau din afara lui.

Ne puteți urmări și pe Google News