Desigur, e un mod simplist de a vedea taberele acestui conflict. Belgia, Olanda și Luxemburg, de pildă, se simt părți ale selectului club franco-german. Din contră, Italia și Austria par să se poziționeze de cealaltă parte a baricadei. Desigur, multe dintre țările care se opun hegemoniei franco-germane au guverne considerate populiste, dar lupta lor nu trebuie confundată cu cea a unor politicieni occidentali ca Marine Le Pen sau Alice Weidel. E unul dintre motivele pentru are nici Viktor Orban, nici Jarosław Kaczynski nu s-au alăturat, cel puțin deocamdată, alianței populiste europene a lui Matteo Salvini.

Analiza făcută de politicianul ceh Jan Zahradil, candidat la funcția de președinte al Comisiei Europene din partea Alianței Conservatorilor și Reformiștilor din Europa, scoate la iveală lucruri despre care se vorbește mult prea puțin în campania electorală din România. „În cei 15 ani care au urmat (aderării Republicii Cehe la UE n,r,), am fost foarte dezamăgiți. Chiar și astăzi, speranța noastră că vom primi un loc egal la masă rămâne neclară. Amprenta geografică a UE s-a extins spre Est, dar centrul politic de gravitație al blocului s-a încăpățânat să rămână în acelasi loc, undeva între Paris și Berlin. Nu este greu să vedem că cele mai mari state membre păstrează pentru ele cele mai puternice instituții ale UE. Uitați-vă la cine ocupă funcțiile de top în Comisia Europeană, Parlament și Consiliu”.

Jan Zahradil spune că această hegemonie este impusă și de marile familii europene. „Candidații prezentați de cele mai mari grupuri politice în cursa pentru șefia Comisiei Europene sunt germanul Manfred Weber, din partea Partidului Popular European, și olandezul Frans Timmermans, pentru socialiști. Un exemplu clar că vechea gardă vrea să păstreze lucrurile în familie. Chiar și așa-numitul candidat de compromis, Michel Barnier, este francez și un favorit al oficialilor occidentali”. Dar nu împărțirea funcțiilor de conducere îi deranjează cel mai tare pe politicienii eurosceptici și naționaliști din Europa de Est, ci modul nedrept în care sunt împărțite avantajele economice.

„Recunosc, bineînțeles, că țările din Est au beneficiat în multe privințe de statutul de membru al UE. Ar fi o nebunie să spun altceva. Dar am fost tratați ca parteneri egali? Din păcate, nu. O serie de politici europene sunt dezechilibrate împotriva noastră. În țările baltice, subvențiile acordate agricultorilor sunt mult mai mici decât în Vest. Acest lucru îi pune într-un dezavantaj competitiv. Ca urmare, nu veți găsi produsele lor în hypermarket-urile occidentale, pentru că orice posibilitate de a face export le-a fost distrusă.

Chiar și piața unică, care ar trebui să asigure o aplicare corectă a regulilor pieței pe tot cuprinsul blocului, nu se realizează. Recentul pachet de mobilitate discriminează capacitatea unor țări ca Bulgaria și România de a-și furniza serviciile. Statele membre din Occident au adoptat o schemă protecționistă pentru a împiedica concurența nedorită.

Țări precum Polonia și Ungaria au devenit ținta unor atacuri motivate politic – mai ales din zona stângii. Chestiuni care trebuie să rămână în gestiunea guvernelor naționale au devenit arme politice în mâinile unor deputați europeni care își depășesc atribuțiunile.

Țările mai vechi și mai mari din UE (…) chiar doresc să comande – așa cum au făcut-o atunci când aveau imperii. Nu ne putem aștepta ca acest club să renunțe fără luptă la privilegiile pe care le-a protejat atât de asiduu. Membrii mai noi și mai mici sunt bineveniți doar atât timp cât nu zgâlțâie barca și nu ridică nasul. Un fel de bine ați venit în club, poftim niște bani pentru accesul pe piețele dvs. Acum stați într-un colț și purtați-vă frumos. În esență – pentru a parafraza „Ferma Animalelor” a lui George Orwell – toate statele membre sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”. Sunt politicieni în Occident cărora li se pare, spune Jan Zahradil, „că au monopolul asupra adevărului, decenței și înțelepciunii. Orice lucru care le contestă punctul de vedere este considerat invalid, irelevant și nedemn”. Politicianul ce spune însă că ideile care vin din Europa de Est sunt la fel de bune. Ce propune el? Evident, mai multă libertate în ce privește nivelul de integrare. „Fiecare țară ar trebui să aibă, de exemplu, opțiunea să se înscrie în ideile noi prezentate de axa Berli n-Paris parțial sau deloc”, după cum îi dictează interesul cetățenilor proprii și nevoile economiei naționale. Vor asculta elitele progresiste cererile care vin din Est? Eu mă tem că nu. Elitele politico-financiare care conduc Europa au alte planuri… Statele Unite ale Europei, la care visează atât Macron, cât și Merkel, nu se pot clădi decât pe ruinile vechilor state naționale, iar asta nu se face prin excepții și derogări, ci prin impunerea legii de fier a noului imperiu în toate colțurile Europei.