O fostă gimnastă denunță abuzurile din lotul Statelor Unite. A pierdut medalia olimpică în fața Sandrei Izbașa
- Ionel Sclavone
- 6 august 2021, 08:09
O sportivă din lotul american de gimnastică, fostă adversară a Sandrei Izbașa la Jocurile Olimpice de la Londra, dezvăluie abuzurile la care a fost supusă.
Fosta gimnastă McKayla Maroney a povestit drama pe care a trăit-o în urmă cu câțiva ani, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Londra. Accidentată grav, cu priciorul rupt, sportiva, pe atunci minoră, a povestit că a fost abuzată sexual de fostul medic al lotuluil, Larry Nasar (foto), și obligată să concureze.
La Londra, la Jocurile Olimpice din 2012, McKayla Maroney a fost învinsă de Sandra Izbaşa, în finala olimpică de la sărituri. În vârstă de 25 de ani, campioana a făcut o seride de dezvăluiri despre drama pe care a trăit-o, pe conturile de Twitter şi de Instagram.
Larry Nassar se află, în prezent, în închisoare, unde execută o pedeapsă de 175 de ani după ce a fost condamnat în 2018. El a fost acuzat de pornografie infantilă şi agresiune sexuală a minorilor.
Înfometată și abuzată de medicul Larry Nassar
„Când am concurat pentru SUA la 15 ani, la Jocurile Olimpice de la Londra, părinţii mei nu au avut voie să stea la hotelul meu sau să mă vadă personal. Cine a fost de vină când am fost goală cu Larry Nassar peste mine pentru 50 de minute?”, a scris fosta gimnastă.
Sportiva acuză asociația americană de gimnastică
Ea a acuzat comitetul olimpic american că nu a avut grijă de ea, deși părinții săi au fost obligați să semneze o declarație prin care o dădeau în grijă United States of America Gymnastic – USAG.
„Părinţii mei au trebuit să semneze o derogare înainte de a pleca la concursuri sau tabere, declarând că sunt acum în grija USAG (n.r. - United States of America Gymnastic) şi mă vor proteja. Dacă nu o semnau, nu puteam concura. USAG spune că nu e responsabili pentru abuzul care s-a întâmplat. Ei bine, atunci cine este? Eram minoră la Londra.
Nu ni s-a permis să ne vedem părinţii decât după competiţii, nu li s-a permis să stea la hotelul nostru sau să ne vorbească personal. Părinţii sunt văzuţi ca un factor de distragere a atenţiei, am avea probleme dacă am vorbi cu ei. Mama mea îmi trimitea pachete cu mâncare la hotelul meu, pentru că eram înfometată”, a mai scris Maroney.
Gimnasta a relatat despre abuzurile pe care le-a suportat și cum a fost obligată să concureze, deși avea nasul rupt și tibia fracturată. Gimnasta a povestit că a suferit această accidentare deoarece antrenorul de atunci, Márta Károlyi, a obligat echipa să se antreneze imediat după aterizarea la Londra.