O femeie din Râmnicu Vâlcea și-a abandonat copilul. Următorul gest i-a șocat pe toți

O femeie din Râmnicu Vâlcea și-a abandonat copilul. Următorul gest i-a șocat pe toți

O femeie din Râmnicu Vâlcea care acum câteva zile și-a abandonat copilul într-o scară de bloc a decis să se predea Poliției.

În urmă cu numai câteva zile, o femeie din Râmnicu Vâlcea și-a abandonat copilul într-o scară de bloc.

Acum, se pare însă ce femeia s-a predat autorităților care au descoperit ceva despre ea.

Potrivit anchetatorilor este vorba de o femeie în vârstă de 35 de ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ea are o carieră ca și cadru didactic, ceea ce ar însemna că îi plac copiii.

După ce s-a predat aceasta le-a povestit oamenilor legii de ce a ales să-și abandoneze fetița.

A ascuns nașterea din cauza soțului ei. Mai exact din cauza violenței domestice. Ea a mai declarat că soțul ei nu și-a mai dorit încă un copil.

Femeie din Vâlcea care și-a abandonat fetița s-a predat

Femeia le-a povestit mai întâi părinților ei despre abandonarea fetiței. I-ar fi chemat pe aceștia la ea acasă pentru renunța și la ceilalți copii. A vrut să le încredințeze lor spre creștere și educare ceilalți doi copii, de trei, respectiv 12 ani.

În urmă cu o săptămână, și-a luat câteva haine uzate din casă și a născut în mașină, singură, fără asistență medicală.

Femeia le-a mărturisit procurorilor că a ascuns nașterea copilului din cauza bătăilor și certurilor din familie, soțul nu și-a dorit al treilea copil.

Femeia a ținut fetița în mașina parcată în apropierea locuinței sale timp de patru zile, iar atunci când nu a mai știut cum să facă față a abondonat-o într-o scară de bloc din Râmnicu Vâlcea, potrivit EuropaFM.

A alăptat-o, iar apoi a învelit-o și a pus-o într-un scaun de mașină. Bebelușul a stat acolo până când a fost găsită de o locatară care alertat poliția.

În urma unei expertize medicale, s-a constatat că mama, acuzată de abandon de familie, suferă de o tulburare post natală. Procurorii au cerut internarea de urgență într-un centru de reabilitare.

Fetița abandonată rămâne în grija statului până la finalizarea procesului.

Bebeluș de câteva zile, abandonat într-un scaun auto la Râmnicu Vâlcea. Polițiștii caută mama