O companie privată face poduri peste Bega și le donează orașului. Cum vor arăta I FOTO

O companie privată face poduri peste Bega și le donează orașului. Cum vor arăta I FOTO

O companie privată va construi primul pod peste canalul Bega realizat în ultima jumătate de secol. De faot, va construi două poduri. Nu este vorba doar de un pod funcțional, auto, ci și de o propunere estetică spectaculoasă, prima pasarelă pietonală nouă peste Bega.

Dezvoltatorul proiectului ISHO, a finalizat proiectarea podului auto și pasarelei pietonale peste râul Bega, parte din soluția propusă pentru realizarea inelului II de circulație a orașului, planificat să traverseze zona Take Ionescu, în care se construiește cel mai modern ansamblu rezidențial din Timișoara. Proiectarea este realizată de dezvoltator în cadrul parteneriatului cu Primăria Timișoara și va fi donată municipalității pentru realizare.

Propunerea pentru podul auto, semnată de biroul de arhitectură Gaivoronschi & Andreescu din Timișoara, este simplă și eficientă, dar elegantă, urmărind două benzi de circulație pe sens. Pasarela oferă ocazia realizării unei lucrări deosebite din punct de vedere architectural incluzând un amfiteatru spectaculos ce coboară la Bega și punând un accent deosebit pe iluminatul pe timp de noapte. Proiectul pasarelei este semnat de arhitectul timișorean Bogdan Zaha, care în prezent profesează în Viena.

“Traversăm o perioadă prolifică pentru oraș, am angajat și continuăm să angajăm mari proiecte, atât noi, administrația publică, cât și mediul privat, respectiv unele proiecte le facem împreună, proiecte care vor transforma în bine, vor moderniza radical Timișoara. Deja putem spune că Timișoara de mâine a început să-și arate fața. Salutăm în mod deosebit colaborarea cu dezvoltatorul ISHO care se materializează într-un proiect public-privat de anvergură ce poate servi drept exemplu pentru alte investiții”, apreciază Nicolae Robu, primarul Municipiului Timișoara.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform parteneriatului, dezvoltatorul, Mulberry Developement asigură finanțarea proiectării inelului II care pornește de la strada Baader și ajunge până la sensul giratoriu de pe strada Pestalozii, proiect pe care îl donează Primăriei în vederea licitării lucrărilor și implementării. În plus, porțiunea care va traversa proiectul rezidențial, va fi proiectată și executată în regim de bulevard cu patru benzi pe cheltuiala dezvoltatorului, urmând ca lucrarea să fie donată orașului.

“Încă de la ideea realizării noului nostru proiect am avut în vedere o componentă importantă prin care să contribuim la dezvoltarea întregii zone ISHO, dar și a orașului. Soluția generată de noi va asigura o legătură coerentă a inelului II de circulație de pe strada Baader, peste pod până la sensul giratoriu de pe strada Pestalozzi unde se leagă de inelul existent. Venim cu o propunere pentru o utilitate publică care stă în picioare oriunde în Europa, atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic, în deplină armonie cu dezvoltarea urbană din zonă, dată de proiectul imobiliar multifuncțional ISHO. Colaborarea noastră cu biroul de arhitectură Andreescu și Gaivoronschi e deja bine cunoscută, dar ne bucură, totodată, noua colaborare cu arhitectul pasarelei, Bogdan Zaha, al cărui  parcursul profesional include o perioadă de 6 ani petrecută în prestigiosul birou de arhitectură Zaha Hadid, recunoscut internațional pentru lucrările emblematice din mai multe metropole ale lumii”, arată Ovidiu Șandor, dezvoltatorul noului proiect rezidențial care va cuprinde 1.000 de apartamente și o zonă office, cu 50.000 mp de spații de birouri de nouă generație. Ansamblul va fi deservit de 2.000 de locuri de parcare, va avea gym, spa, piscină, dar și un parc de peste 7.500 mp și un after-school.