O cântăreață de muzică populară, intens criticată pentru data în care și-a stabilit nunta. Ce explicații a dat artista
- Iulia Moraru
- 5 martie 2023, 07:58
O cunoscută cântăreață de muzică populară de la noi a primit mai multe critici din partea celor care o urmăresc după ce s-a aflat că aceasta își va ține nunta într-o zi sfântă, în postul Adormirii Maicii Domnului.
Maria Constantin s-a reîntors de mai mult timp din jungla de la Survivor, iar acum își concentrează toată atenția pe nunta sa, care va avea loc pe 4 martie. Pentru data aleasă, artista a spus că a fost deja criticată de mai multă lume, însă a ținut să dea asigurări că doar petrecerea va fi ținută atunci. Astfel, cununia religioasă și cea civilă vor avea loc înainte.
„Este într-o vineri nunta și în post, dar atunci va fi doar petrecerea. Pentru că deja oamenii au început cu hatereala – «aoleu, în post, cum să faci cununia religioasă?». Nu, cununia religioasă va fi făcută înainte și cununia civilă. Atunci va fi doar strict petrecerea”, a spus Maria Constantin.
Maria Constantin și-a organizat nunta în două trei zile
Cântăreața de muzică populară a spus că toată nunta a fost organizată foarte repede, în două trei zile, iar la eveniment vor participa mai mulți colegi de scenă, printre care Adrian Minune, Viorica de la Clejani, dar și Ionuț Dolănescu, Emilia Ghinescu și multă altă lume.
Maria Constantin a fost concurentă la show-ul Survivor, fiind eliminată la scurt timp după. Ea a mărturisit că după acea experiență tot ce își dorea era să ajungă acasă la familia ei și nu a acordat prea multă atenție mâncării, deoarece în junglă a reușit să ajungă la greutatea ideală, iar acum nu mai vrea să se îngrașe până la nuntă.
Ea a spus că după ce a petrecut acel timp departe de casă, acum îi este puțin greu să se reacomodeze la aglomerație și agitație. „E puțin greu, pentru că văd atât de multă aglomerație și ajung acasă mult mai obosită, vreau să dorm și îmi e greu să iau contact cu foarte multă lume, pentru că și aici e foarte multă agitație.
Și îmi e puțin greu, dar îmi revin. Când revii dintr-o asemenea experiență îți dorești să stai calmă acasă, tu cu tine, cu familia, cât mai restrâns posibil”, a spus Maria Constantin, potrivit Cancan.