O angajată a CARP Suceava a scăpat de pedeapsă după ce a păgubit peste 1.000 de pensionari
- Mădălina Dinu
- 18 ianuarie 2023, 19:12
Infracțiunile casierei au ieșit la iveală în 2015, iar investigațiile au descoperit că faptele sale datează din 2006. Femeia, în calitate de casieră la punctul de lucru CARP Suceava - Dărmănești, a delapidat în această perioadă sume importante de bani, creând un prejudiciu de peste 950.000 de lei instituției unde lucra.
O casieră de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Suceava a scăpat de pedeapsă după ce, timp de 10 ani, a furat sute de mii de lei din cotizaţiile pensionarilor.
Elena Ladaniuc a fost trimisă în judecată pentru 1.017 infracțiuni de delapidare și 1.900 de infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă judecătorii au luat act la începutul acestui an de dispozițiile Curții Constituționale și au dispus declinarea procesului ca fiind prescris.
„Frauda a ieşit la iveală în vara anului 2015. Atunci, în 2015, zeci de oameni din Dărmănești s-au trezit că banii pe care știau că i-au depus la CARP nu figurează pe nicăieri ori că au luat bani cu împrumut deși ei nu îi luaseră”, potrivit Monitorul de Suceava, citat de Adevărul.
A înapoiat deja o mică parte din banii furați
Cu toate că faptele au fost descoperite în 2015, dosarul a ajuns în instanță abia în 2021, însă acum cauza penală se apropie de final. Femeia a plătit între timp o parte din bani victimelor. Ea are sechestru pe casă, pe un teren și pe o mașină și, deși partea penală s-a prescris, partea civilă nu este închisă, iar daunele care trebuie plătite rămân la inculpat.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului, din luna mai 2005, inculpata a preluat gestiunea unui punct de lucru al CARP din zona rurală a județului Suceava. De asemenea, la data de 28.12.2010 i-a fost încheiat un contract individual de muncă.
În această calitate, inculpata avea acces la baza de date şi la datele personale ale clienților. Astfel, activitatea sa infracțională a fost realizată prin folosirea datelor de identificare a 366 persoane.
Autoritățile au identificat și ridicat în original 1,887 de înscrisuri falsificate
Autoritățile au identificat şi ridicat în original, un număr de 1.887 înscrisuri falsificate, respectiv contracte de împrumut, chitanțe, adeverințe, dispoziții de plată şi cereri de restituire.
„Se evidențiază caracterul complex al cauzei generat de perioada extinsă în care a fost desfășurată activitatea infracțională (25.05.2006 – 07.08.2015), numărul foarte mare al persoanelor audiate în cauză – 398, al actelor materiale – 1.017, respectiv 1.900, impunându-se verificarea şi analizarea fiecărui înscris ridicat, precum şi de valoarea ridicată a prejudiciului produs -1.617.751,23 lei”, se mai arată în comunicatul de presă.
Sesizarea organelor de urmărire penală a fost făcută de mai multe persoane fizice păgubite.