Verdictul a fost dat în 11 decembrie de către instanța din Melbourne însă acesta nu a fost făcut public decât ieri, din motive legale: tribunalul emisese un „ordin de interdicție” care, potrivit AFP, interzicea presei să relateze acest caz, sub sancțiuni legale.

Tribunalul din Melbourne l-a găsit vinovat pe cardinalul George Pell de agresiune sexuală și de alte patru capete de acuzare referitoare la atentate la pudoare împotriva a doi copii de cor, cu vârste de 12 și, respectiv, 13 ani. Faptele au fost comise în anii 1990, în sacristia catedralei Saint-Patrick din Melbourne, al cărei arhieiscop era George Pell, figură emblematică a catolicismului tradiționalist australian.

Legea tăcerii pentru presă

Tribunalul din Melbourne a emis, în mai 2018, o ordonanță care interzicea presei orice relatare a dezbaterilor și chiar simpla menționare a existenței acestora, sub sancțiunile legii. Această „obligație a tăcerii” a fost impusă pentru a proteja juriul unui al doilea proces în cadrul căruia cardinalul Pell trebuia să fie judecat pentru alte fapte de presupuse agresiuni sexuale, datând din anii ’70.

Dar acuzarea a decis să renunțe la această a doua serie de urmăriri penale, ceea ce a ridicat ieri „blackoutul” mediatic de pe primul proces, autorizând media să anunțe verdictul de vinovăție a cardinalului Pell.

Vaticanul nu a reacționat imediat după verdictul de culpabilitate dar cardinalul George Pell l-a luat din nou pe „nu” în brațe. „Cardinalul George Pell și-a apărat mereu nevinovăția și continuă să o facă”, se arată într-un comunicat al avocaților săi care au indicat că vor face apel.

Pedeapsa la care George Pell va fi condamnat nu a fost încă fixată. O nouă audiență este prevăzută astăzi, la finalul căreia cardinalul ar putea fi plasat în detenție.

„Monstrule, să putrezești în iad!”

Purtând un sacou bej peste o cămașă neagră închisă la guler George Pell a rămas impasibil la audierea de marți. Cardinalul, care a luat o pauză de la exercitarea funcțiilor sale la Vatican pentru a se apăra, rămâne , pe hârtie, în fruntea secretariatului pentru Economie al Sfântului Scaun. Adică numărul trei la Vatican.

„Este o veste dureroasă care, suntem conștienți, a șocat multă lume, nu numai în Australia”, a reacționat ieri Sfântul Scaun într-un comunicat, citat de Le Figaro. „Așa cum am făcut-o de mai multe ori, ne reafirmăn profundul respect pentru autoritățile judiciare australiene”, se mai arată în comunicat.

Vaticanul a anunțat în 12 decembrie, a doua zi după inculparea încă secretă a lui George Pell, că acesta din urmă a fost îndepărtat din prestigiosul consiliu format din nouă cardinali-consilieri de pe toate continentele, denumit „C9” și însărcinat să-l ajute pe papa Francisc să reformeze administrația Sfântului Scaun. Dintre cei doi copii de cor pe care Pell este acuzat că i-a agresat în timp ce era arhiepiscop de Melbourne, unul a murit în 2014 din cauza unei supradoze pe care familia acestuia o atribuie traumatismelor suferite în urma abuzurilor lui Pell. Într-un comunicat, cea de-a doua victimă a indicat că „procesul judiciar nu s-a terminat încă”. „Ca numeroși supraviețuitori, am trăit rușinea, singurătatea, depresia și lupta”, a adăugat victima. „Monstrule”, ”dute și putrezește în iad” , se putea auzi într-un grup de persoane care așteptau în fața tribunalului din Melbourne, atunci când George Pell a ieșit din clădire.

„Blabla”-ul pastoral al Papei

Cazul reprezintă o nouă palmă pentru biserica catolică în condițiile în care tocmai a organizat un summit istoric cu privire la lupta împotriva pedofiliei, la finalul căruia, Papa Francisc a promis, duminică, „o luptă la toate nivelurile”. Anunțul condamnării fostului arhiepiscop de Sydney și Melbourne intervine la două zile după summitul de la Vatican, unde Papa Francisc a lansat afirmația: „Niciun abuz nu trebuie acoperit niciodată”, comparând victimele agresiunilor sexuale cu „ființele umane” supuse „la sacrificiul ritualelor păgâne”. Dar victimele prelaților pedofili continuă să denunțe slăbiciunea răspunsului Vaticanului în fața amplorii fenomenului, unii vorbind de un „blabla pastoral” demn de o perdea de fum.

 

Hoțul striga: hoții

Potrivit Vatican News, cardinalul Pell a „condamnat regulat și cu severitate abuzurile comise împotriva minorilor, calificându-le drept acte imorale și intolerabile”. Cardinalul Pell a „sprijinit crearea la Roma de către papa Francisc a Comisiei Pontificale pentru protecția minorilor. În Australia, în perioada când era episcop a pus în funcțiune proceduri pentru tutela minorilor și pentru furnizarea asistenței victimelor” abuzate. În tentativele sale de a exonera biserica de aceste fapte, cardinalul Pell, vocal, își multiplicase declarațiile ce degenerau, deseori, în gafe: „Dacă un șofer de camion ia o femeie în mașină și o agresează nu cred că ar fi drept ca societatea de transport să fie găsită responsabilă”, a declarat Pell în august 2014.

 

Influent în societate și în politică

Inculparea lui George Pell a generat consternare pentru că prelatul, care se bucura de aprecierea celor mai înalte autorități ale țării, era o voce foarte ascultată în tabăra conservatoare asupra unor subiecte care variau de la căsătoria gay la încălzirea climatică. Această inculpare a concis cu sfârșitul unei lungi anchete oficiale privind răspunsurile instituționale ale Australiei aduse abuzurilor sexuale comise asupra copiilor. Comisia regală de anchetă a strâns mărturii șocante de la mii de victime ale pedofiliei în biserici, orfelinate, cluburi de sport, organizații de tineret și în școli. Cardinalul Pell a fost de trei ori audiat în acest cadru și a recunoscut că a „eșuat” în gestionarea cazurilor prelaților pedofili în statul Victoria, în cursul anilor 1970. Comisia de anchetă a concluzionat și ea că instituțiile australiene „au eșuat serios” de la îndeplinirea îndatoririlor față de copii „timp de decenii”. Justiția a anulat în decembrie anul trecut condamnarea fostului arhiepiscop de Adelaide , Philip Wilson, care a fost găsit vinovat, în luna mai, pentru că a ascuns agresiuni comise în anii 1970 de preotul Jim Fletcher, pedofil notoriu.