Ce trebuie să faci dacă rămâi fără frâne la mașină. Sfaturi de viață și de moarte pentru șoferi, într-o situație extremă
- Antonia Hendrik
- 29 noiembrie 2024, 06:05
Chiar dacă mulți dintre șoferi nu dau o prea mare atenție sistemului de frânare, cu toate că de acesta depinde siguranța lor, este bine ca din când în când, totuşi, să facă verificări la un service autorizat. Pentru că cea mai periculoasă situație din trafic este să te lase frânele în timp ce conduci.
Câteva verificări simple efectuate la un service autorizat sau chiar de către conducătorii auto care au ceva experiență pot preveni producerea unor grave accidente de circulație.
Şi aici nu e vorba numai de uzura plăcuțelor de frână, ci şi de faptul că acestea pot crăpa dacă sunt de proastă calitate, iar asta poate însemna să rămâneți fără frâne în trafic, ceea ce înseamnă un pas până la o tragedie. În cazul în care te afli în această situație, nu trebuie să te alarmezi, deoarece există câteva metode prin care poți frâna mașina în siguranță.
Câteva soluții de urgență pentru șoferi
1. Avertizează ceilalți participanți la trafic
Dacă sistemul de frânare pică, cel mai important lucru este să-ți păstrezi calmul. Încearcă să scoți mașina în siguranță de pe drum, avertizând în același timp ceilalți șoferi prin fază lungă, claxon și avarii. Astfel vor ști că tu întâmpini o defecțiune și vor putea reacționa în consecință.
2. Frâneză treptat schimbând vitezele
Schimbă într-o viteză inferioară pentru a activa frâna de motor. Dacă frâna de picior dă greș, te poți folosi de frână de motor, schimbând într-o viteză inferioară. Acest lucru se întâmplă când angrenajele motoarelor sunt folosite pentru a frâna „natural” mașina.
La vehiculele cu cutie de viteze automată, pur și simplu trebuie să schimbi din punctul de „drive” la cea mai joasă viteză posibilă. La cele cu cutie manuală, se schimbă în mod obișnuit într-o viteză inferioară. Încearcă însă să nu faci această manevră prea din scurt, altfel riști să pierzi controlul mașinii.
3. Pompează pedala de frână
Poți crește presiunea în sistemul de frânare prin pomparea frânelor în mod repetat. Dacă mașina este dotată cu sistem anti-frânare (ABS), apăsă puternic pedală de picior. ABS-ul ar trebui să pompeze automat frânele pentru tine. În schimb, dacă mașina ta nu are încorporat sistemul ABS, trebuie să apeși pedala de frână de câteva ori pentru a obține suficientă presiune. Dupe ce s-a făcut destulă presiune, apăsă iar pe pedală și ține-o la podea.
4. Folosește frână de urgență/de mână
Un alt mod de a opri mașina este să folosești frâna de urgență. Nu uita însă că aceasta oprește doar roțile din spate ale mașinii. Pentru a porni frână de urgență, apăsă butonul de eliberare de pe mânerul frânei și reglează încet presiunea. Sub nicio forma nu trebuie să faci manevra aceasta la viteza mare, altfel roțile se vor bloca și posibilitatea ca tu să pierzi controlul mașinii sunt foarte mari.
5. Folosește-te de terenul din jur pentru a încetini vehiculul
Daca cele de mai sus nu iti reusesc, incearca sa te folosesti de terenul din jurul tau pentru a reduce viteza si in cele din urma a opri masina.
Câteva sfaturi extrem de utile
Drumurile înclinate: cu ajutorul frânei de urgentă şi a gravitației, poți încetini mașina în mod semnificativ.
Bariere sau parapete: cu riscul de a lovi mașina, interacțiunea cu aceste obstacole te va ajuta sa încetinești. Şi bordurile sunt o alternativă, însă asigură-te că urci pe ele în diagonală.
Copaci mici si arbuști: poţi intra cu mașina în copăcei, arbuști sau tufe de pe marginea drumului, garantat vei reuși să reduci viteza. Evită pomii mai mari şi ai mare grijă când execuți această mișcare!
Lovirea unei alte mașini: ca ultimă soluție, există posibilitatea de a te lovi de alt vehicul pentru a opri în siguranță. Însă pentru a nu cauza un accident major şi pentru a te asigura că celălalt șofer nu pățește nimic, trebuie să lovești maţina din spate.
Nu uita! Esențial este să nu intri în panică şi să îți păstrezi calmul în timp ce execuți una dintre manevrele de mai sus, relatează scoala-elit.ro.