Sâmbătă nu am fost nici la parada comunității LGBT, nici la cea organizată de Noua Dreaptă.
Nu cred că părul roz sau diagonala neagră rezolvă o problemă devenită falsă, pe care cred că societatea noastră a depășit-o. Dacă mai e pe undeva vreun nebun care vrea să-i spargă altuia capul pentru că-i excită lucruri diferite, el nu mai reprezintă o majoritate, așa cum probabil că ar fi fost acum două decenii.
Cine își mai amintește de prima paradă de acest fel din București? În 2004, 300 de militanți pro-gay au primit cu greu acceptul Primăriei Generale pentru miting. În paralel, Noua Dreaptă a organizat o contramanifestație. Au ieșit bătăi, a intervenit Jandarmeria. Acum, au fost 2.500 de militanți și până-n 100 ai Noii Drepte. În 2005, parada nu a fost permisă pentru că „societatea nu e pregătită”. S-a dovedit, un an mai târziu, că așa era: în 2006, sunt din nou confruntări de stradă. Din 2007, adică după numai 3 ani, e privită ca un „eveniment de tradiție” și nu mai apar violențe. Atunci, ni s-a spus că mitingurile se vor opri când se vor legifera parteneriatele civile și căsătoriile între persoanele de același sex. Adică... se apropie de final. Oare?
S-au schimbat raporturile de forță între taberele care se băteau în stradă pe dreptul bărbaților de a purta furouri? Sau „bătălia” s-a mutat din stradă în disputele de tip „Facebook”, petiții de tot felul, care să tranșeze dacă permitem doar parteneriate civile sau „cedăm” și cuvântul „căsătorie”.
Astea sunt subiecte care nu se decid în stradă. Și nici altele. Și o să vă dau câteva exemple. Parada nu cred că mai are legătură cu acceptarea celor cu orientări sexuale diferite. Nu văd cum baloanele colorate schimbă convingeri. Ea este, ca de fiecare dată, mai mult un apel către alți membri ai comunității de a căpăta curajul necesar declarării publice a preferințelor sexuale.
Dar, pentru că există și un „dar”, așa cum noi suntem atenți dacă ei ne spun că 3 milioane de oameni strică un drum pe care ei îl consideră politic corect și natural, nu văd de ce nu aș avea și eu nelămuriri. De exemplu, marți a avut loc o conferință, sub egida aceluiași Festival Pride, pe tema, citez aici prezentarea evenimentului: „ Care sunt perspectivele unei comunităţi LGBT de stânga, capabilă să genereze un discurs anti-capitalist? Avem muncitori LGBT, cum interacţionăm cu ei? Este „gay-ul” un cosmopolit, un import? Este modelul identitar unul viabil? Găsim, în diverse spații culturale, grupuri queer extrem de diverse, mai ales în înțelegerea privind strategiile de a lupta pentru comunitățile LGBT. Avem o critică puternică a formelor de promovare a drepturilor LGBT, a discursului egalității, a folosirii instrumentelor statale pentru a avansa cauza queer. Grupurile queer radicale văd lupta relevantă într-un cadru mai larg, care investighează sistemul de oprimare sistemică, implementat prin instrumente cum ar fi sexismul, homofobia, transfobia, rasismul sau clasismul.”
Verificați dumneavoastră ce înseamnă „națiunea queer” și apoi stabiliți, fără ipocrizie, în care tabără sunt mai multe minți încinse.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor
Recomandările noastre
