Noua producție ce a devenit rapid populară pe Netflix. Filmul, bazat pe un roman de succes

Noua producție ce a devenit rapid populară pe Netflix. Filmul, bazat pe un roman de succes Netflix. Sursa foto: pixabay

Un nou film pe Netflix, inspirat din romanul bestseller de Scott Westerfeld, a fost lansat pe platformă pe 13 septembrie. De atunci, a urcat rapid în clasamentul celor mai populare pelicule.

Filmu, numit „Uglies” („Urâții”), adaptat după romanul lui Scott Westerfeld, se petrece într-un viitor în care intervențiile chirurgicale estetice sunt obligatorii începând cu vârsta de 16 ani.

Filmul bazat pe un roman urcă în topul Netflix

Într-un viitor în care toți adolescenții sunt obligați să se supună operațiilor estetice la vârsta de 16 ani pentru a se conforma standardelor de frumusețe, Tally, interpretată de Joey King, aspiră și ea să fie „perfectă”.

Când prietena ei Shay dispare pentru a evita transformarea prin operații estetice, Tally pornește în căutarea acesteia.

Pe parcursul călătoriei, Tally descoperă o lume ascunsă unde conceptele de frumusețe și aspect sunt complet răsturnate.

Protagonista din filmul de pe Netflix se vede nevoită să facă o alegere crucială: să urmeze normele societății sau să se opună sistemului care o controlează.

Uglies

Uglies. Sursa foto: Facebook/ Uglies

Actorii aleși pentru film, criticați

Criticii au reproșat filmului de pe Netflix senzația de „îmbătrânire” și au contestat alegerea actorilor, considerând că aceștia erau prea atrăgători din punct de vedere convențional pentru a reda credibil personaje cu aspect obișnuit înainte de intervenția estetică, conform Mirror.

În ciuda criticilor, unii fani dedicați ai cărților au fost încântați să vadă seria lor iubită prinzând viață pe marele ecran.

Fanii seriei așteaptă următorul film

Scott Westerfeld a continuat seria „Urâții” cu un serial numit „Frumoșii”, înainte de a finaliza trilogia cu „Specialii”.

Ulterior, a lansat o a patra carte în serie, „Extras”, și a revenit în universul creat de el un deceniu mai târziu cu seria „Impostorii”.

„Publicul trebuie să își exprime dorința de a vedea finalizarea seriei de cărți. Este evident că este o serie, iar povestea continuă, dar avem nevoie de toată lumea care să ceară asta,” a declarat regizorul McG pentru Deadline.

Ne puteți urmări și pe Google News