Noua metodă prin care proxeneții își supraveghează victimele. Sisteme de localizare pe telefon

Noua metodă prin care proxeneții își supraveghează victimele. Sisteme de localizare pe telefonProxenet român condamnat în Germania. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Doi bărbați au găsit o modalitate inedită de a supraveghea victimele, mai exact le-au pus sisteme de supraveghere pe telefon. Acestea au ajutat la localizarea celor două victime atunci când erau trimise la clienți.

Victimele supravegheate de la depărtare

Informația apare într-un din dosarele de proxenetism pe care procurorii DIICOT le instrumentează. Cele două victime sunt de origine din Columbia și au fost traficate în Anglia și în România. Cei doi bărbați acuzați de trafic de persoane au vârste de 44 și 47 de ani. ”Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în anul 2024, inculpatul în vârstă de 47 de ani a recrutat, din Columbia, două persoane vătămate. Le-a transportat și adăpostit în diverse locații din Marea Britanie și ulterior din România, în scopul exploatării sexuale”, rețin procurorii DIICOT în comunicat.

Ulterior în perioada aprilie – noiembrie 2024, cei doi bărbați au adus victimele în România, mai exact în Cluj Napoca. Aici au folosit acte de violență fizică și psihică prin care le-au determinat să practice prostituția. ”Victimele erau supravegheate permanent prin sisteme de localizare, iar racolarea clienților se realiza prin publicarea unor anunțuri pe site-uri de profil. Sumele de bani obținute din activitatea infracțională au fost însușite în cea mai mare parte de către inculpați”, au mai explicat procurorii.

Victimele s-ar putea întoarce în Columbia

Cei doi erau originari din Craiova și din Măceșu de Jos, județul Dolj, unde procurorii au făcut percheziții. Acolo au fost identificate și ridicate înscrisuri, carduri bancare, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă. Astfel, bărbatul de 47 de ani a fost arestat preventiv în baza probatoriului, iar cel de 44 de ani este cercetat sub control judiciar.

Pentru instrumentarea acestui dosar, s-a primit sprijin din partea EUROPOL AP PHOENIX, Biroul Atașatului de Afaceri Interne al Țările Nordice și Unității Teritoriale de Analiza Informațiilor Cluj Napoca. Rămâne de văzut dacă victimele vor fi trimise în țara de origine.

Ne puteți urmări și pe Google News