Calcularea vechimii în muncă. Schimbările aduse de noul Ordin al Casei de Pensii
- Raluca Dan
- 2 iulie 2025, 15:02

Un nou Ordin al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice a schimbat modul în care se calculează vechimea în muncă, element esențial pentru stabilirea drepturilor de pensie.
Prevederile noului Ordin
Ordinul aprobat a stabilit o procedură tehnică clară pentru convertirea zilelor lucrătoare în zile calendaristice, necesară pentru calculul exact al stagiului de cotizare în sistemul public de pensii.
Ordinul prevede:
- Calculul numărului total de zile lucrate într-o lună, exprimate în zile lucrătoare;
- Transformarea zilelor lucrătoare în zile calendaristice, în funcție de numărul total de zile din luna respectivă;
- Conversia zilelor calendaristice în luni întregi, pentru determinarea stagiului anual complet;
- Calculul final al stagiului anual total, exprimat în ani, luni și zile.
Aceată formulă este valabilă doar perioadelor de cotizare de după data de 31 martie 2001.

Calculator. Sursa foto: Pixabay
Formula de calcul a vechimii în muncă
Formula matematică folosită pentru a converti zilele lucrătoare în zile calendaristice este:
Numărul de zile calendaristice luate în calcul pentru pensie se determină prin înmulțirea zilelor lucrate efectiv într-o lună cu numărul total de zile calendaristice din acea lună, rezultatul fiind împărțit la numărul total de zile lucrătoare din lună.
De exemplu, pentru 20 de zile lucrate într-o lună cu 30 de zile calendaristice și 22 zile lucrătoare, calculul este: (20 × 30) ÷ 22 = aproximativ 27,27 zile calendaristice de vechime.
Ulterior, numărul total de zile calendaristice acumulate într-un an se împarte la media lunară a zilelor calendaristice, aproximativ 30,42 zile pe lună, pentru a determina numărul de luni întregi de vechime în muncă.
Calculul este: 334 ÷ 30,42 ≈ 10 luni și 29 de zile de vechime.
Astfel, deși un an are 12 luni, în exemplul menționat anterior persoana a acumulat o vechime egală cu aproape 11 luni complete.
Pensionarii avantajați de această modificare
Modificarea formulei de calcul are ca scop o evaluare mai corectă a stagiului de cotizare. Calculul avantajează angajații care:
- au avut luni cu un număr mai mic de zile lucrătoare efective decât numărul standard, dar au prestat un număr mare de zile lucrate;
- au alternat între perioade cu program redus și normal, iar acum beneficiază de o conversie echitabilă a zilelor lucrate;
- pensionarii cu stagii de cotizare acumulate după 31 martie 2001, pentru care se aplică noua formulă.
Pentru stagiile efectuate înainte de 1 aprilie 2001, se menține formula anterioară, iar vechimea va fi calculată conform regulilor menționate mai sus.