O nouă ALIANȚĂ în TRANSILVANIA. Ce ORAȘE vor intra în COMPONENȚĂ

O nouă ALIANȚĂ în TRANSILVANIA. Ce ORAȘE vor intra în COMPONENȚĂ

După ce în urmă cu câteva zile a luat ființă Alința Vestului, compusă din orașele Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și Oradea, primarul unui alt oraș propune o nouă alianță.

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, lansează o nouă alianță: Transilvania de Nord. El a declarat că în acest moment se lucrează la un proiect de asociere între mai multe municipii și orașe din nordul țării. Printre acestea se numără Baia Mare, Satu Mare și Zalău.

„Noi, municipiul Baia Mare, am inițiat o astfel de asociere care se va numi Transilvania de Nord, cu Baia Mare, Satu Mare, Zalău, Carei, Sighetu Marmației, Sein. Ideea pe care mergem este cea a infrastructurii, drumul rapid Baia Mare – Satu Mare, cu centura municipiului Baia Mare, drumul rapid Baia Mare – Zalău, care să se intersecteze în Autostrada Transilvania. Avem deschiderea spre Ucraina, cu un pod de mari dimensiuni. Aceste puncte strategice sunt prevăzute în Masterplanul pentru Transport”, a precizat Cătălin Cherecheş.

El dorește să includă și Consiliile Județene în această structură asociativă.

„În România funcţionează foarte multe asociaţii intercomunitare pe apă, deşeuri etc dar ele sunt la nivelul judeţelor. Vrem să le transformăm la nivelul unor regiuni. Automat şi populaţia din Baia Mare merge la o fabrică din Satu Mare şi are nevoie de drum. Suntem punct nodal între România, Ungaria şi Ucraina. Şi cunoaşteţi interesul UE pentru Ucraina. Iar drumurile nu sunt dezvoltate la capacitatea dorită”, a mai spus primarul.

„România nu a folosit toate variantele şi pârghiile. Ministerul Dezvoltării nu poate să acopere toate nevoile administraţiei. Din această perspectivă, cei care administrează primăriile, sunt cei mai motivaţi să îşi găsească resurse la nivelul comunităţii europene. Şi ele sunt de mai multe tipuri, printre care şi acele programe strategice finanţate direct de la Bruxelles, iar pentru asta ai nevoie de o asociere”, e de părere Cherecheș, informează proiect100.ro.