„Noi suntem statul” este titlul ales de Dan Andronic pentru serialul de presă în care dezvăluie componența, scopurile și metodele de lucru ale unui grup de inși cu apartenență la instituțiile de forță, ori predați acestora, care, în zilele noastre, au ajuns să conducă țara în mod ilegitim, ilegal și imoral.
„Noi suntem statul” înseamnă mai mult decât „noi suntem stăpânii (vremelnici ai) statului”. În cazul acestor oameni, ca și al altora, fie că vorbim de politicieni, de procurori sau de (neo)securiști, această afirmație trebuie citită exact așa cum se scrie. Pentru că ei se identifică cu statul. Raportarea lor la stat ține de sfera identității, a ființării chiar. „Exist sau însemn ceva câtă vreme statul este și eu sunt statul”.
„Noi suntem statul” este, din nefericire, cea mai bună formă de exprimare a esenței mentalității și a culturii organizaționale a majorității elitelor politice românești, mentalitate și cultură transmise din generație în generație de mărimi ale statului român, indiferent de regimul politic sau de forma de guvernământ. Istoria, pe care tinerimea frumoasă și liberă o disprețuiește fără să o priceapă, ne dezvăluie acest adevăr neplăcut. În istoria noastră, obiectivul liderilor politici a fost preluarea și menținerea puterii în scop de identificare cu statul. Lipsa de măsură în furtul din vistierie și, mai târziu, din buget, excesul de abuzuri, executarea fărădelegilor cu legea în mână sunt, la noi, mai degrabă un efect al acestei tradiții, decât o manifestare a năravurilor specifice gestionarilor puterii de peste tot și dintotdeauna.
„Noi suntem statul” este cauza marilor noastre eșecuri istorice, pe care ne-am obișnuit să spunem, în funcție de convingerile intime ale fiecăruia, fie că le-am depășit cu ajutorul lui Dumnezeu, fie că am scăpat de efectele lor printr-o baftă chioară. Identificându-se cu el, liderii noștri (politici, militari sau polițienești) nu au avut în minte, în luarea deciziilor, decât să mențină în viață sau în putere statul. Cu orice preț. Chiar și cu prețul sacrificării viitorului cetățenilor acestuia.
„Noi suntem statul” și-au spus regele Ferdinand și Brătianu, în 1918, când au semnat, de frica dispariției statului, o capitulare rușinoasă în fața unei Germanii care tocmai pierdea Primul Război Mondial. „Noi suntem statul” și-au spus regele Carol al II-lea și politicienii reuniți în Consiliul de Coroană din iunie 1940, când, de frica dispariției statului, au decis să cedeze Basarabia și Bucovina. „Noi suntem statul” și-au spus conspiratorii de la 23 august 1944, când, de frica dispariției statului, au întors armele în câteva ore deschizând drumul comunizării țării. „Noi suntem statul” și-a spus cuplul Ceaușescu în anii-lumină în care plăteau datoriile statului prin înfometarea populației. „Noi suntem statul” și-au spus eșaloanele doi ale PCR și ale Securității pe 22 decembrie 1989, după care au reconvertit statul comunist într-o „democrație originală”, după chipul și asemănarea lor. „Noi suntem statul” își spun, astăzi, neisprăviții cu doctorate care au ajuns să-l conducă din penumbră...
„Noi suntem statul”. Un stat român care, astăzi, își manifestă plenar ființarea strict în raport cu cetățenii săi. De pildă, în numărul de înregistrări ale convorbirilor telefonice, record mondial în materie. În raport cu alte state, acest stat dă din ce în ce mai puține semne că ar exista. Și asta, într-o perioadă în care se manifestă din ce în ce mai puternic atât tendința unor entități supranaționale (corporațiile, Uniunea Europeană) de a se impune în fața statelor, cât și reacția de autoapărare a unor națiuni în fața acestui fenomen. În timp ce Polonia și Ungaria sfidează politica neosovietică a Bruxelles-ului în interesul propriilor cetățeni, noi suntem conduși, la vedere și, mai ales, din penumbră, de cea mai dezgustător-UEuroconformă elită a puterii din Europa. În cazul Poloniei, coloana vertebrală ținută drept și capul ridicat sunt parte a tradiției culturale a clasei conducătoare, care a ales să piară eroic de două ori în istorie, cu stat cu tot, în loc să își închine, fără luptă, națiunea. În cazul nostru, moștenirea istorică „Noi suntem statul” constituie o cauză a comportamentului de moluscă al elitei puterii. Numai că, în pofida disperării acestor moluște de a fi statul și în virtutea acestui comportament, ei nu pot spera decât la statutul de zapcii sau de arnăuți în slujba celor care vor fi (dacă nu sunt deja) statul: Juncker, CEO-ii de transnaționale, Merkel, sau vreun semianonim secretar doi al secretarului de stat al SUA...
”Noi suntem statul” este, de aceea, un blestem.
Întregul serial de dezvăluiri intitulat „Noi suntem Statul!”, alături de cele mai importante reacții, AICI
Recomandările noastre
