Noi opțiuni personalizate de la Netflix. Ce trebuie să faceți ca să vizionați doar ceea ce vă place
- Simona Suciu
- 17 aprilie 2022, 07:45
Compania introduce un nou buton cu ajutorul căruia clienții își pot alege genul de film sau de serial pe care doresc să îl vadă. În viitor vor primi sugestii similare, persoanlizate în funcție de gusturile lor.
Până acum, platforma de streaming Netflix dispunea de butoanele “Thumbs Up” şi “Thumbs Down” care permit utilizatorilor să marcheze ce seriale și filme care sunt sau nu pe gustul lor. În funcție de opțiuni compania face recomandări personalizate utilizatorilor platformei.
Profil personalizat
Netflix vine acum cu un buton suplimentar menit să personalizeze și mai mult profilul utilizatorului și să îi ofere acestuia exact cea ce își dorește să vizioneze. “Two Thumbs Up” este modul prin care puteți spune exact ce seriale și filme v-au plăcut cel mai mult. De exemplu, dacă ați marcat filme sau seriale polițiste Netflix vă va recomanda și altele similare sau în care protagoniști sunt aceeași actori.
Dacă v-a plăcut un documentar, veți primi de asemenea sugestii de producții similare. În acest mod clientul va reduce timpul de căutare a producțiilor favorite. În plus dacă apreciați filmele europene veți primi recomandări de acest gen. Dacă alegeți producții americane premiate veți primi sugestii similare. De asemenea, dacă ați urmărit un serial, veți fi notificat despre apariția de noi sezoane.
Restricții la conturi
Compania Netflix a anunțat recent că va aplica o nouă metodă pentru a determina fiecare utilizator să îşi facă cont și să nu îl mai folosească pe al părinților sau prietenilor. În urma unei analize Netflix a observat că multe dintre abonamentele, pe care platforma era disponibilă de 4 device-uri, erau împărțite între persoane care nu locuiau la aceeași adresă.
Abonații vor putea să adauge doar doi utilizatori suplimentari, în schimbul sumei de 2,99 de dolari, de persoană. Contul nu mai poate fi împărțit cu alți prieteni sau rude fără ca aceștia să plătească. Pentru o suma de bani, cei doi utilizatori vor beneficia de propriile date de autentificare, dar și recomandări Netflix personalizate preferințelor lor.
Netflix urmează să aplice această metodă în Chile, Costa Rica, Peru, dar și Europa sau SUA ar putea urma în curând. „Ca urmare, conturile sunt împărțite între gospodării – ceea ce are un impact asupra capacității noastre de a investi în filme și programe TV noi și de calitate pentru membrii noștri. Membrii din planurile noastre Standard și Premium vor putea adăuga subconturi pentru până la două persoane cu care nu locuiesc – fiecare cu propriul profil, recomandări personalizate, nume de utilizator și parolă“, au anunțat reprezentanții Netflix.