Legea Nordis, adoptată. Noi obligații pentru dezvoltatori: avansuri limitate și cont separat pentru clienți

Legea Nordis, adoptată. Noi obligații pentru dezvoltatori: avansuri limitate și cont separat pentru cliențiApartamente. Sursa foto: Freepik

Noua lege urmărește să îi protejeze pe cumpărătorii de locuințe și să elimine practicile abuzive din piața imobiliară. Principala noutate este limitarea strictă a avansurilor pe care dezvoltatorii le pot solicita clienților, în funcție de stadiul lucrărilor. Totodată, sunt introduse obligații suplimentare de transparență și garanții privind utilizarea banilor încasați.

Inițiativa legislativă a fost depusă în octombrie 2024, iar după mai bine de un an de dezbateri, a fost adoptată în vot final. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de președintele României.

Principalele prevederi legate de lege

Camera Deputaților  a adoptat legea marți, 12 noiembrie 2025, în calitate de for decizional. Proiectul a trecut cu unanimitate de voturi — 300 pentru, din tot atâția parlamentari prezenți. Actul normativ reglementează contractele de rezervare, promisiunile de vânzare și antecontractele pentru locuințe aflate în construcție, stabilind plafoane clare pentru avansuri și sancțiuni pentru abateri.

Rezervarea unei locuințe va putea fi făcută cu un avans de cel mult 5% din prețul total, sumă valabilă pentru o perioadă de maximum 60 de zile. După acest termen, dezvoltatorul și cumpărătorul trebuie să semneze un antecontract sau un contract de vânzare, iar banii achitați se vor deduce din valoarea finală.

Camera deputaților

Camera deputaților. Sursă foto: Facebook

După finalizarea structurii de rezistență, avansul maxim permis este de 25%, iar după terminarea instalațiilor — încă 20%.

Cont separat pentru banii clienților

Toate sumele plătite prin antecontracte vor trebui depuse într-un cont bancar dedicat proiectului, utilizabil exclusiv pentru lucrările respective.

Orice plată va fi validată doar cu aprobarea responsabilului de șantier sau a managerului de proiect.

Antecontractele de vânzare vor trebui autentificate notarial și pot fi semnate doar după obținerea extrasului de carte funciară pentru unitatea respectivă și notarea autorizației de construire.

Dacă dezvoltatorul nu semnează antecontractul în termen de 60 de zile, este obligat să restituie integral sumele primite, în cel mult 30 de zile.

Sancțiuni pentru dezvoltatorii imobiliari

Contractele care depășesc limitele de avans vor fi declarate nule de drept, iar dezvoltatorii care folosesc abuziv fondurile clienților în alte scopuri riscă amenzi de până la 1% din cifra de afaceri.

Prin aceste măsuri, „Legea Nordis” urmărește să aducă mai multă siguranță pentru cumpărători și să elimine practicile care au compromis încrederea în piața imobiliară.

Legea introduce preapartamentarea obligatorie și transparență pentru cumpărători

Legea prevede, printre altele, preapartamentarea obligatorie, adică deschiderea cărții funciare pentru fiecare unitate înainte de plata avansurilor semnificative.

Această măsură oferă cumpărătorilor o protecție suplimentară împotriva riscului de faliment al dezvoltatorului și asigură că banii lor nu pot fi folosiți înainte de securizarea legală a proprietății.

Context și impact

Inițial, legea propunea limite mai stricte pentru avansuri, între 10 și 15%, însă în urma dezbaterilor din Senat (aprobată pe 15 aprilie 2025) și a votului final din Camera Deputaților, aceste limite au fost ajustate.

Legea urmărește prevenirea unor abuzuri similare pe viitor, oferind cumpărătorilor mai multă siguranță și reducând riscurile financiare. Dezvoltatorii vor fi obligați la transparență sporită, iar clienții vor putea solicita rambursarea rapidă a avansurilor în caz de nerespectare a prevederilor legale.

Forma adoptată de Senat

Legea a fost aprobată de Senat pe 14 aprilie 2025, cu 84 de voturi „pentru”, 9 „împotrivă” și 28 de abțineri. Principalele prevederi adoptate:

Dezvoltatorii imobiliari sunt obligați să înscrie în Cartea Funciară promisiunile de vânzare-cumpărare, pentru a evita vânzarea multiplă a aceleiași locuințe. Avansul la semnarea promisiunii nu poate depăși 15%, urmând ca plățile ulterioare să fie de 25% la finalizarea structurii și încă 25% după terminarea instalațiilor. Sumele plătite trebuie depuse într-un cont separat, folosit exclusiv pentru dezvoltarea proiectului, iar utilizarea lor în alte scopuri se sancționează cu amendă de 1% din cifra de afaceri. În cazul falimentului dezvoltatorului, cumpărătorii devin creditori privilegiați, după statul român, având prioritate la recuperarea banilor.