Noi măsuri de zbor cu avionul în Italia. Ce va fi interzis cu desăvârșire

Noi măsuri de zbor cu avionul în Italia. Ce va fi interzis cu desăvârșire

Autoritatea aeronautică civilă italiană (ENAC), a anunțat că de acum înainte va fi interzis, din motive sanitare, depozitarea bagajelor de tip carry-on în compartimentele de bagaje din cabina avioanelor care sosesc sau pleacă din Italia

În aceste condiţii, pasagerii vor putea lua la bordul avioanelor doar bagaje suficient de mici pentru a încăpea în spaţiul de sub scaunul din faţă, a precizat un purtător de cuvânt de la ENAC.

Autoritatea aeronautică a precizat că interdicţia vizează evitarea contactelor între pasageri şi urgentarea procedurilor de îmbarcare şi debarcare pentru a diminua riscul de transmitere a virusului.

Asociaţia pentru protecţia consumatorilor, Codacons, a salutat vineri această decizie care va permite evitarea haosului care se produce uneori în cabine „când pasagerii îşi depozitează bagajele în compartimentele de deasupra capului".

Ne puteți urmări și pe Google News

Din motive de securitate, anumite obiecte nu pot fi aduse la bord, conform regulilor internaționale din aviația civilă. În plus, anumite obiecte pot fi transportate numai în bagajul de cală și nu pot fi aduse la bord în bagajul de mână.

„În acest domeniu, italienii se numără printre călătorii cei mai indisciplinaţi din Europa, provocând întârzieri şi cozi care în prezent alimentează riscul de contagiune", apreciază Codacons.

Reamintim că la data de 15 iunie, Comisia Europeană a lansat platforma online Re-open EU (Redeschidem UE), cu informații esențiale care vor permite restabilirea liberei circulații și relansarea turismului în Europa, în condiții de siguranță. Această platformă, menită să-i ajute pe cetățeni să-și planifice cu încredere călătoriile și vacanțele în această vară și nu numai, va furniza în timp real informații privind frontierele, mijloacele de transport disponibile, restricțiile de călătorie, măsurile sanitare și de securitate (de exemplu, distanțarea socială și utilizarea măștii faciale), precum și alte informații practice pentru călători.

Re-open EU va centraliza informațiile actualizate transmise de Comisie și statele membre și va fi un punct de referință esențial pentru toți cei care doresc să călătorească în UE: le va permite tuturor celor interesați să acceseze informațiile specifice fiecărei țări din UE, punând la dispoziție o hartă interactivă care prezintă actualizări ale măsurilor naționale aplicabile și furnizează sfaturi practice. Platforma va fi disponibilă în cele 24 de limbi oficiale ale UE și va putea fi accesată ușor, pe calculator și pe smartphone, potrivit agerpres.ro