Noi imagini emoţionante cu printeşa Diana şi prinţul Charles la nunta lor

Noi imagini emoţionante cu printeşa Diana şi prinţul Charles la nunta lor

Noi imagini cu prinţesa Diana şi prinţul Charles au fost publicate de curând. În imagini apar cei doi la recepţia nunţii lor.

Acesta ar fi trebuit să fie începutul unei vieţi frumoase împreună, dar anii ce au urmat au arătat că mariajul prinţului Charles cu prinţesa Diana nu a fost ceea ce credeau toţi.  Fotografii de la nunta lor din iulie, 1981, care nu au mai fost vazute până acum, arată cât de apropiaţi erau cei doi cândva.

Imaginile prezintă o Diana zâmbitoare, alături de prinţul Charles, într-o cameră la Buckingham Palace. Senin, acesta are în mână un pahar cu şampanie.    Fotografiile fac parte dintr-o colecţie realizată de Lord Patrick Lichfield, care a avut acces la recepţie. Imaginile nu au mai fost publicate până acum. Acestea urmau să fie predate  familiei regale pentru a fi introduse într-un album foto de la nunta prinţesei Diana, conform dailymail

Alte fotografii emoţionante o prezintă pe Diana în timp ce se plimba cu o fetiţă de 5 ani prin palat, alături de regină. Diana mai apare în imagini în timp ce aşteaptă să fie realizate fotografiile clasice, specifice nunţilor, în timp ce rochia sa este aranjată cu atenţie.

Regina este, de asemenea, fotografiată, în timp ce urmăreşte la televizor ceea ce se întâmplă în afara Palatului Buckingham, unde sute de persoane s-au adunat pentru a vedea cuplul regal. 

Prinţesa Diana a murit într-un accident de maşină, la Paris în 1997. 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News