Noi detalii despre sfârșitul tragic al lui Gabi Mureșan. Intervenția care nu i-a mai putut salva viața
- Maria Dima
- 9 iulie 2026, 10:04
Sursa foto: FRF
Moartea fostului fotbalist Gabi Mureșan a provocat un val de reacții în lumea fotbalului românesc. CFR Cluj, clubul alături de care a cunoscut cele mai mari performanțe ale carierei, și Federația Română de Fotbal au transmis mesaje de condoleanțe după decesul fostului mijlocaș, care s-a stins din viață la doar 44 de ani.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, Gabi Mureșan a fost scos din apele unui lac din apropierea localității Șaeș, însă medicii nu au mai reușit să îi salveze viața.
CFR Cluj: „Ne vei lipsi, Gabi!”
Clubul CFR Cluj și-a exprimat regretul profund pentru dispariția fostului său jucător, care a evoluat timp de șase sezoane în tricoul alb-vișiniu și a contribuit la una dintre cele mai importante perioade din istoria echipei.
În această perioadă, Gabi Mureșan a cucerit alături de CFR Cluj trei titluri de campion, trei Cupe ale României și două Supercupe, fiind unul dintre oamenii de bază ai formației clujene.
Reprezentanții clubului au amintit și de victoriile memorabile obținute în competițiile europene împotriva unor adversari precum Manchester United, AS Roma și Braga.
„Pe lângă aceste performanţe, a luptat pentru victorii care vor rămâne mereu în sufletul familiei CFRiste, împotriva unor adversari precum Manchester United, AS Roma şi Braga. După încheierea carierei de fotbalist, acesta a devenit primarul comunei Apold, funcţie pe care o ocupa din 2020, fiind un om foarte apreciat în comunitate.
Ne vei lipsi, Gabi! Ne lipseşti deja şi încă nu conştientizăm că nu mai eşti printre noi! Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru şi pentru fiecare CFRist în parte!
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor care l-au cunoscut şi iubit!”, a transmis CFR Cluj.
FRF a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut.
„Federaţia Română de Fotbal transmite cele mai sincere condoleanţe familiei, prietenilor şi tuturor celor care l-au cunoscut pe Gabriel Mureşan. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis Federația Română de Fotbal.
Cum s-a produs tragedia
Potrivit autorităților, pompierii militari ai Detașamentului Sighișoara au fost solicitați miercuri seară, 8 iulie, după ce a fost semnalată o persoană posibil înecată într-un lac situat la ieșirea din localitatea Șaeș, spre Apold.
La intervenție au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă pneumatică și un echipaj SMURD. Ulterior, operațiunii i s-a alăturat și un echipaj Salvamont Mureș.
Salvatorii au reușit să îl scoată pe Gabi Mureșan din apă și au început imediat manevrele de resuscitare. Fostul fotbalist a fost transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Mureș, însă, în ciuda eforturilor depuse de echipele medicale, medicii au fost nevoiți să declare decesul acestuia.
Gabi Mureșan era la al doilea mandat de primar
Născut la 13 februarie 1982, la Sighișoara, Gabi Mureșan a bifat nouă selecții în echipa națională a României. În cariera sa a mai evoluat pentru Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, Tom Tomsk și ASA Târgu Mureș, însă cea mai importantă perioadă a fost cea petrecută la CFR Cluj, între 2007 și 2013.
După retragerea din activitatea sportivă, Gabi Mureșan s-a implicat în administrația locală. Din 2020 era primarul comunei Apold, din județul Mureș, ales din partea PNL, iar în 2024 a obținut un nou mandat.
Fostul internațional era căsătorit și avea doi copii.