Liberalii spun că această OUG plafonează și o serie de pensii și indemnizații. „Odioasa Ordonanță de Urgență 114/2018 plafonează indemnizațiile veteranilor de război, ale văduvelor veteranilor de război, ale deținuților politici sau ale urmașilor luptei anti-comuniste și ai Revoluției din 1989 la nivelul anului 2018 pentru următorii trei ani”, a transmis Ludovic Orban, președintele PNL.

 

Liderul liberalilor susține că, în prezent, veteranii de război și urmașii lor primesc „niște indemnizații mizere” și solicită conducerii Parlamentului să adopte un proiect de lege al PNL, care propune mai mulți bani pentru aceste categorii.

 

„Gândirea comunistoidă și disprețul bolșevic la adresa oamenilor care au luptat și suferit pentru o țară liberă și democratică i-au făcut pe cei din guvernul PSD – ALDE să-și bată joc în ultimul hal de suferința lor și de valorile pentru care mulți dintre ei au murit.

Partidul Național Liberal somează Guvernul Dăncilă să abroge imediat Ordonanța de Urgență 114/2018 și solicită președinților celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu să scoată de la sertar și să adopte în regim de urgență propunerea legislativă depusă de PNL la începutul sesiunii parlamentare trecute, prin care se dublează indemnizațiile și sporurile lunare pentru veteranii și văduvele veteranilor de război, la fel și pentru deținuții politici și urmașii lor și ai celor morți la Revoluția din 1989”, spune Orban.

 

Prșeedintele PNL îi compară pe premierul Viorica Dăncilă, președintele PSD, Liviu Dragnea și pe șeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu cu lideri de pe vremea comunismului. „Dragnea, Dăncilă și Tăriceanu arată că sunt mai răi și mai comuniști decât satrapii politici instalați cu tancurile sovietice, Petru Groza, Ana Pauker și Gheorghe Gheorghiu-Dej, condamnă veteranii de război și deținuții politici la o viață mizerabilă și-i apără și protejează cu pensii speciale pe torționarii lor comuniști. Ceea ce îi mai oprește pe liderii PSD-ALDE să facă tot ce au făcut conducătorii dictatoriali ai regimului comunist este apartenența României la Uniunea Europeană, care garantează românilor libertatea și democrația”, transmite Orban.

 

PNL susține că aproximativ 8000 de veterani de război ar fi afectați.  

„Guvernarea PSD – ALDE își bate joc cu nerușinare de puțin peste 8000 de veterani de război și 250 de văduve de război și mai puțin de 1000 de deținuți politici. Cât de fără milă pot fi acești neocomuniști din PSD și ALDE ca să-i sacrifice tocmai pe acești eroi ai țării și urmașii lor pentru a-și acoperi nesăbuințele bugetare făcute în timpul guvernării lor?!”, a declarat liderul PNL.