
Vineri, în nord-vestul Iranului au fost auzite mai multe explozii, potrivit televiziunii iraniene de stat. Acestea au avut loc după o serie de atacuri aeriene ale Israelului pe teritoriul Republicii Islamice, informează AFP.
Victime în provincia Azerbaidjanul de Est, din Iran
„Acum câteva minute, noi explozii au fost auzite în provincia Azerbaidjanul de Est”, a anunțat postul.
Agenția de presă iraniană Tasnim a raportat, de asemenea, că zece instalații din această provincie au fost vizate de o serie de atacuri, iar cel puțin trei persoane au murit.
Israel a atacat uzina nucleară de la Natanz
Armata israeliană a transmis, vineri, că a lovit instalațiile subterane ale uzinei de îmbogățire a uraniului de la Natanz, situată în centrul Iranului, în cadrul unei serii de atacuri aeriene asupra instalațiilor nucleare din țară.
„Instalaţiile subterane au fost atinse, inclusiv o hală de îmbogăţire, pe mai multe nivele, cu centriguge, săli electrice şi alte infrastructuri de susţinere. În plus, s-a atacat infrastructura crirică a instalaţiei care-i permite să funţcioneze şi să facă să avanseze proiectul armelor nucleare ale regimului”, a anunțat armata israeliană, într-un comunicat.
⭕️ IAF fighter jets, guided by precise intelligence, struck the Iranian regime's uranium enrichment site in the Natanz area overnight. This is the largest uranium enrichment site in Iran, which has operated for years to achieve nuclear weapons capability and houses the… pic.twitter.com/JVLIZFHwLm
— Israel Defense Forces (@IDF) June 13, 2025
Ea consideră că acesta este „cel mai mare loc de îmbogățire a uraniului” din Iran.
AIEA: „Această evoluţie este profund îngrijorătoare”
Forțele Aeriene israeliene au bombardat în Iran instalații de rachete balistice îndreptate către Israel, potrivit armatei israeliene, care a publicat imagini ale atacurilor, preluate de un jurnalist de la Times of Israel.
Agenția Internațională a Energiei Atomice (AIEA) a îndemnat vineri cele două părți la reținere, pentru a evita o nouă escaladare, după atacurile revendicate de Israel în Iran. AIEA a afirmat că instalațiile nucleare nu ar trebui să fie niciodată considerate ținte.
„Această evoluţie este profund îngrijorătoare. Am declarat în ami multe rînduri că instalaţiile nucleare nu trebuie să fie atacate nicodată, indiferent de context sau circumstanţe, pentrju că acest lucru poate dăuna populaţiei şi mediului”, a spus Rafael Grossi, directorul AIEA, în faţa membrilor Consiliului Guvernatorlor.