Noi arestări în dosarul „Nebula”. Parchetul European investighează o fraudă cu TVA de 78 de milioane de euro

Noi arestări în dosarul „Nebula”. Parchetul European investighează o fraudă cu TVA de 78 de milioane de euroArestat în cătușe. Sursă foto: Freepik

Parchetul European (EPPO) condus de Laura Codruța Kovesi a anunțat noi arestări în cadrul anchetei „Nebula”, care vizează o rețea de crimă organizată suspectată de o fraudă cu TVA estimată la 78 de milioane de euro în mai multe state ale Uniunii Europene (UE).

Parchetul European a dispus arestări în dosarul „Nebula”, o anchetă privind o fraudă cu TVA de 78 de milioane de euro

Parchetul European (EPPO) a anunțat noi măsuri judiciare în dosarul „Nebula”, o anchetă care vizează o presupusă rețea de crimă organizată implicată într-o fraudă de amploare cu TVA. Potrivit instituției, valoarea prejudiciului estimat depășește 78 de milioane de euro.

Acțiunile au fost desfășurate la solicitarea biroului EPPO din Veneția, în colaborare cu Poliția Financiară Italiană (Guardia di Finanza) din Verona și cu sprijinul forțelor de ordine din Napoli. Autoritățile au reținut șapte persoane considerate membri ai organizației și intermediari ai acesteia. Suspecții sunt acuzați că ar fi participat la un mecanism fraudulos legat de comerțul angro cu produse sanitare și electronice.

Parchetul European

Parchetul European. Sursa foto: captură video

Operațiunea este legată de o acțiune amplă desfășurată în noiembrie 2025

Noile măsuri vin după o operațiune de amploare derulată în luna noiembrie 2025 de birourile EPPO din Veneția și Zagreb, în Croația. Ancheta a dus la identificarea unei structuri infracționale suspectate că a produs pierderi importante din TVA neplătit în mai multe state membre ale Uniunii Europene.

Conform informațiilor transmise de procurorii europeni, măsurile anunțate acum îi vizează pe presupușii lideri ai grupării și persoane apropiate acestora.

Procedura a inclus audierea suspecților de către un judecător înainte de emiterea mandatelor de arestare, în conformitate cu prevederile recent modificate ale Codului de procedură penală din Italia.

Doi dintre suspecți, considerați organizatori ai schemei, au fost arestați preventiv. Alte patru persoane au fost plasate în arest la domiciliu. În cazul altor doi suspecți au fost aplicate măsuri preventive alternative, inclusiv obligația de prezentare periodică în fața autorităților și interdicția de a desfășura activități comerciale.

Mandatele au fost puse în aplicare în cazul a șapte persoane, deoarece al optulea suspect părăsise deja țara.

Anchetatorii susțin că rețeaua folosea firme-paravan și tranzacții succesive pentru a evita plata TVA

Potrivit datelor din anchetă, organizația avea membri în Italia și Croația și ar fi construit o rețea de companii utilizată pentru a derula tranzacții fictive.

Schema descrisă de anchetatori ar fi presupus achiziționarea fără TVA a unor produse sanitare și bunuri de uz casnic de la distribuitori italieni. Ulterior, mărfurile erau revândute, doar formal, către companii fără activitate reală din zona Napoli.

Aceste firme ar fi continuat lanțul comercial fără să achite TVA-ul datorat statului.

EPPO mai arată că firmele-paravan din străinătate și societățile folosite în diverse etape ale mecanismului ar fi fost controlate, în realitate, din Italia de către aceeași organizație.

Pentru a ascunde traseul operațiunilor și a îngreuna investigațiile, suspecții ar fi schimbat în mod constant societățile utilizate și le-ar fi înregistrat pe numele unor persoane fără active sau resurse reale.

Parchetul European, noi arestări în dosarul „Nebula”. Autoritățile estimează că numai în Italia au fost evitate plăți de peste 33 de milioane de euro

Datele anchetei indică faptul că mecanismul bazat pe tranzacții transfrontaliere succesive a permis evitarea plății a peste 33 de milioane de euro TVA doar pe teritoriul Italiei.

Anchetatorii susțin că acest sistem a oferit grupării posibilitatea de a introduce pe piața italiană produse la prețuri considerabil mai mici decât cele practicate în mod obișnuit, ceea ce le-a oferit un avantaj competitiv semnificativ.