Noi anchete pe numele lui Horațiu Potra. Ce investighează Parchetul General. Alex Florența a avertizat că Rusia duce un război hibrid

Noi anchete pe numele lui Horațiu Potra. Ce investighează Parchetul General. Alex Florența a avertizat că Rusia duce un război hibridHorațiu Potra. Sursa: INQUAM - INSTANT - HORATIU POTRA

Procurorii Parchetului General investighează un nou dosar care îl privește pe Horațiu Potra, acuzat de implicare într-o tentativă de lovitură de stat, cercetările vizând modul în care armele și sumele consistente de bani găsite la perchezițiile din locuința sa au fost aduse în România.

„Nu s-a putut stabili exact momentul în care a fost introdus acel armament în România. Sunt elemente care în momentul de față fac obiectul unei anchete separate, pentru a analiza prin prisma datelor pe care deja le avem modul în care acest armament și sumele de bani au intrat în România pentru a fi folosite”, a declarat procurorul general într-un interviu pentru Europa Liberă.

Parchetul General are în vedere și zborurile dinspre Congo

Procurorul general Alex Florența a declarat că investigațiile în cazul lui Horațiu Potra scot la iveală indicii clare privind implicarea unor persoane din instituțiile statului.

„Este evident că armamentul a fost introdus în România cu sprijinul unor funcționari”, a afirmat acesta.

El a precizat că ancheta vizează inclusiv posibile complicități din zona aeroportuară. „E mai mult decât sigur că au avut sprijin din zona de aeroport. Facem cercetări cu privire la aceste aspecte, inclusiv zborurile efectuate dinspre Congo înspre România pe aeroportul din Sibiu. Este un element pe care îl cercetăm”, a mai explicat Florența. El a mai avertizat că „Toate firele duc către prezența Rusiei în spatele războiului hibrid”.

Procurorul general Alex Florența

Alex Florența. Sursa foto: Arhiva EVZ

Horațiu Potra este reținut în Dubai

Horațiu Potra și fiul său au fost reținuți în Dubai, la scurt timp după ce au fost trimiși în judecată alături de Călin Georgescu, în dosarul privind tentativa de lovitură de stat.

Potra este acuzat de „tentativă la comiterea de acțiuni împotriva ordinii constituționale”, „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, „operațiuni ilegale cu articole pirotehnice” și „instigare publică”.

Proteste coordonate de Horațiu Potra

Anchetatorii susțin că planul pus la cale de gruparea lui Horațiu Potra urmărea organizarea unui protest pe 8 decembrie 2024, în fața Catedralei Mântuirii Neamului, care ar fi trebuit să se transforme într-o „masă de manevră pentru acțiuni subversive”. Evenimentul, inițiat la cererea lui Călin Georgescu, ar fi fost deturnat de Potra într-o manifestație violentă, acesta având rolul de a coordona operațiunea și de a aduce mercenari înarmați pentru a genera confruntări.

Potrivit Parchetului, rețeaua condusă de Potra dispunea de un arsenal periculos, ce includea materiale pirotehnice de mare putere și numeroase obiecte capabile să producă distrugeri și panică. Scopul, spun procurorii, era destabilizarea ordinii publice și crearea unei situații de haos în timpul protestului, care să servească intereselor grupării.