Numai cine știe să urce în arboradă poate să și coboare fără să-și rupă ceva. În mățăraia aia de saule și parâme trebuie să ai abilități de acrobat. Marinarii bătrâni stau jos, pe covertă, la teuga sau pe dunetă, și dau ordine sau, pur și simplu, privesc, leneși dar atenți, catargele pe care se cațără, cu inconștiența vârstei, mateloții tineri și sănătoși.

Aș mai urca și io, măcar până la prima vergă, numa’ că, deh, abia pot sta în genunchi, că m-a tras curentul precum Gulf Stream-ul pe lângă Bermuda, în Marea Sargaselor, acu’ fo 26 de ani, la travers tribord de Charleston, când noi navigam, teoretic, cu 12 noduri și curentul era de șapte.

Când urci prima oară pe o corabie, tentația e să te duci, în față, la prova. Cu timpul, realizezi că navigația se face de undeva din spate, la pupa. Acolo se stabilește cap-compasul navei. Și, totuși, io rămân amarat de bompres, că doar de acolo poți vedea delfinii care se joacă în valul de etravă.

Care o fi povestea nu mai țiu minte. Mă doare genunchiu’ și mă ia de șale numa’ când mă uit la poză. Parcă ar fi o pictură a lu’ Aivazovski. Nu mai e mult și o iau din nou pe mișcătoarele cărări. Încă nu știu ruta marșului, dar ce importanță ar avea?

Te-ar putea interesa și: