Evenimentul Zilei > Actualitate > Renault-Nissan mai vrea o marcă precum Dacia
Renault-Nissan mai vrea o marcă precum Dacia

Renault-Nissan mai vrea o marcă precum Dacia

Nissan a decis să relanseze Datsun. Din 2014, celebra marcă japoneză va face serviciile pe care Dacia le oferă acum cu atât de mult succes patronului Renault.

Renault a făcut o treabă atât de bună cu Dacia, încât Nissan – a doua entitate care formează marea alianță auto franco-niponă – s-a decis să lanseze un proiect asemănător, în 2014.

Cu celebra marcă Datsun pe post de Dacia.

Dincolo de rezonanța numelui ales pentru susținerea unei platforme auto low-cost (primele mașini Datsun au apărut în 1931), surprinzător este doar faptul că japonezii s-au mișcat atât de greu.

Mai cu seamă dacă ne gândim că Renault și Nissan au același șef, pe celebrul Carlos Ghosn, cel care a și oficializat, astăzi, relansarea Datsun, trasând, totodată, obictivele viitorului producător. 

Președinitele alianței Renault-Nissan a caracterizat viitoarele automobile Datsun în câteva cuvinte grăitoare: ”accesibile, cu motoare mici, puțin poluante și generoase”.

Primii beneficiari ai acestei inițiative Nissan vor fi șoferii din India, Rusia și Indonezia, aceasta din urmă primind sarcina relansării producției Datsun.

Datsun Modelul 12
Datsun Modelul 14
Datsun Modelul 113
Datsun Modelul 210

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: