Nimic nu poate opri fiesta spaniolă! Modul inedit în care campionii de la Villareal au sărbatorit victoria cu fanii, în ciuda restricțiilor

Nimic nu poate opri fiesta spaniolă! Modul inedit în care campionii de la Villareal au sărbatorit victoria cu fanii, în ciuda restricțiilor

Nu au avut voie, din cauza restricțiilor, să fie alături de suporteri, dar fotbaliștii de la Villareal, noua campioana Europa League, au vrut totuși să împărtășească bucuria cu cei care le-au fost alături de bine și la rău

A fost fiesta în Villareal în această seară. Echipa spaniolă a câștigat primul trofeu major din istoria clubului,  după ce a învins Manchester United la loviturile de departajare. Au fost trase  nu mai puțin de  22 de șuturi de la 11 metru pentru a fi decisă câștigătoarea acestei ediții a Europa League și una singură a fost ratată, a portarului David de Gea.

Restricțiile au împiedicat sărbătorirea pe stadion a marii victorii, dar conducerea clubului a ales o metodă inedită pentru a fi aproape de suporteri. Fotbaliștii au luat trofeul și s-au îmbarcat la etajul unui autocar descoperit, care a pornit într-un tur de oraș.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mii de suporteri, îmbrăcați în galben, culoarea echipei au ieșit pe străzi și la ferestre să-i aplaude pe campioni. Televiziunile și site-urile spaniole au transmis în direct momentele în care, in explozia de bucurie și de urale, oamenii au uitat de pandemie și au sărbatorit.

Villarreal a avut o campanie impresionantă în această ediție e Europa League, fără nicio înfrângere.