Nicușor Dan a dat lovitura! Cum a evitat să pună „bomboana pe coliva” parteneriatului cu SUA

Dan Andronic, jurnalist. sursa: Arhiva EVZ

În spatele ușilor închise de la Palatul Cotroceni și Palatul Victoria, în ultimele 48 de ore, s-a desfășurat un meci de șah tensionat, nu cu adversari externi, ci cu propriul electorat și grup de consilieri. Informațiile mele din „burtica” sistemului spun un singur lucru: Președintele Nicușor Dan a fost supus unei presiuni uriașe să NU participe la Consiliul de Pace.

Armate de „binevoitori”, de la strategi de carton din vechea gardă, gen Cristian Tudor Popescu, până la analiști de politică externă speriați de propria umbră, sau aghesmuiți cu vodcă rusească, i-au sugerat insistent Președintelui că e o capcană. Că nu e pregătit. Că Donald Trump îl va devora. Că e mai bine să stea acasă și să invoce o „agendă internă încărcată”. Că nu există poziție de observator...

Decizia lui Nicușor Dan de a ignora acest cor al bocitoarelor și de a se urca în avionul spre Washington este, poate, primul său gest de maturitate strategică reală. Și iată de ce această decizie ne-a salvat de la un dezastru diplomatic.

Donald Trump nu iartă scaunul gol

Să nu ne amăgim cu apă rece. Donald Trump nu este un lider răbdător și niciun fan al nuanțelor diplomatice europene. Pentru Trump, lumea se împarte simplu: cei care sunt la masă și cei care sunt în meniu.

Un refuz din partea României, în acest moment critic, ar fi fost o sinucidere curată. La Casa Albă, sub actuala administrație, o invitație refuzată este o ușă închisă definitiv.

Trump nu trimite „Save the Date” de două ori. Dacă Președintele Dan ar fi ascultat de sfaturile prudente ale „experților” de la București, am fi intrat pe lista neagră a ignoranței americane. Iar într-o lume în care hărțile se redesenează, să fii ignorat de SUA este infinit mai periculos decât să fii certat de ele.

„Bomboana pe coliva” relației bilaterale

Să fim cinstiți și să spunem lucrurilor pe nume: Parteneriatul Strategic cu SUA nu traversează cea mai roz perioadă. Avem restanțe, avem ezitări, avem o lipsă de chimie la nivel înalt moștenită din mandatele anterioare. Avem niște alegeri anulate care sunt date ca exemplu de fiecare dată în bătălia dintre SUA și Europa.

Absența României de la Consiliul de Pace ar fi fost, creștinește vorbind, bomboana pe coliva acestei relații. Ar fi transmis mesajul că Bucureștiul este un partener fricos, provincial, incapabil să-și asume responsabilități globale.

Nicușor Dan a înțeles, probabil printr-un calcul rece, matematic, că riscul de a merge nepregătit este mare, dar riscul de a nu merge deloc este fatal. A ales, corect, răul cel mai mic. Prezența fizică acolo este singura garanție că dosarul României nu ajunge la coșul de gunoi al istoriei.

Flancul Estic al NATO nu se apără cu comunicate de presă

Argumentul suprem care a învins reticența „binevoitorilor” ține de realitatea crudă a frontului. România are nevoie de Statele Unite ale Americii ca aliat, nu ca adversar sau ca partener indiferent.

Suntem pe Flancul Estic al NATO, la o aruncătură de băț de rachetele rusești. Nu suntem nici Belgia, sau Italia, nici măcar Portugalia, să ne permitem luxul de a face mofturi diplomatice sau de a ne ascunde sub pat când ne cheamă „Licuriciul” la Consiliul Păcii.

Securitatea națională a generației copiilor noștri depinde de tancurile și avioanele americane, nu de analizele fine ale consultanților din București. Dacă Trump simțea că România se dă la fund când jocul devine greu, garanțiile de securitate ar fi putut deveni, peste noapte, pur formale. Nicușor Dan a înțeles că, pentru a fi protejat, trebuie să fii prezent.

Triumful instinctului asupra procedurii

Ceea ce „binevoitorii” nu au înțeles este că Nicușor Dan, cu toată stângăcia lui socială, are un instinct al supraviețuirii formidabil. O logică și tenacitate care îl scoate din multțime. Așa că a refuzat să fie președintele care scoate România de pe harta deciziilor.

Va pleca la Washington știind că va fi greu, că Trump este vulcanic și imprevizibil. Dar va plecat. Și simplul fapt că a avut curajul să treacă peste sfaturile unui aparat birocratic încremenit în proiect arată că la Cotroceni, în sfârșit, cineva gândește cu propria minte. A ignorat cohorta de susținători neo-marxiști care va deveni din aliat, dușman. Într-o ecuație cu atâtea necunoscute, Președintele a scris singura ecuație valabilă: România nu își permite să refuze mâna întinsă de America.

Cum se va descurca Nicușor la Washington

Nu știm cum se va descurca Nicușor Dan în fața lui Trump. Poate vor vorbi despre afaceri imobiliare,despre ziduri și structuri de rezistență, pasiuni comune.

Dar știu un lucru sigur: dacă rămânea acasă, România pierdea partida prin neprezentare. Așa, suntem în teren.

Iar meritul este al Președintelui care a ales să riște, în loc să moară încet, dar sigur, ascultând de „prietenii” care îi doreau binele politic, dar falimentul diplomatic.