Nicușor Dan, confesiuni la cinci luni de la moartea lui Ion Iliescu. Misterul absenței de la funeralii

Nicușor Dan, confesiuni la cinci luni de la moartea lui Ion Iliescu. Misterul absenței de la funeraliiIon Iliescu. Sursa foto: Facebook

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că nu a participat la funeraliile fostului preşedinte Ion Iliescu, decedat pe 5 august 2025,  deoarece a încercat să păstreze un echilibru. El a mai spus că Iliescu, ca politician, a luat decizii „extrem de discutabile”, inclusiv în perioada de după Revoluţia din 1989,.

Ion Iliescu a fost un politician cu o vastă experienţă şi cu referinţe pe mai multe direcţii pe scena politică românească. Ca politician, a luat nişte decizii extrem de discutabile. În momentul Revoluţiei, când a format Frontul Salvării Naţionale pentru a organiza alegeri corecte, a devenit un actor important în politică. Să nu uităm de mineriade, când colegi de-ai mei au fost bătuţi la propriu”, a declarat Nicuşor Dan la Kanal D.

Președintele a mai spus că, deși recunoaște meritele unor oameni care l-au apreciat pe Iliescu, consideră că România a pierdut o șansă de dezvoltare rapidă după căderea comunismului, responsabilitatea revenindu-i fostului lider.

„Pe de altă parte, sunt oameni care l-au apreciat. Ca preşedinte, am încercat să păstrez un echilibru”, a adăugat Nicuşor Dan.

Nicusor Dan

Nicusor Dan. Sursă foto: Facebook

Alegerile pentru Primăria Capitalei și votul lui Nicuşor Dan

Întrebat despre scrutinul pentru Primăria Capitalei, Nicuşor Dan a refuzat să dezvăluie cu cine a votat: „Cu votul meu, am pus ştampila pe cine am crezut eu că duce mai departe... În politică e o singură regulă: oamenii au dreptate”.

Președintele a explicat că, în calitate de cunoscător al administrației bucureștene, a luat decizia în cunoștință de cauză și că a glumit cu jurnaliștii spunând că de mult nu a mai votat altcineva pentru Primăria Capitalei, deoarece însuși candidează pentru această funcție din 2012.

Întrebat dacă l-a felicitat pe noul primar, Ciprian Ciucu, Nicuşor Dan a răspuns că o va face în curând. El a mai spus că, indiferent de schimbarea conducerii, proiectele începute, precum termoficarea și transportul public, trebuie continuate și finanțate corespunzător: „Cu bună-credinţă se poate dezvolta oraşul ăsta. Ce vreau să spun în relaţia cu primarul, trebuie să punem în practică referendumul de anul trecut”.

5
5