Nicușor Dan are concurență la șefia USR. Cine poate fi CANDIDATUL surpriză

Nicușor Dan are concurență la șefia USR. Cine poate fi CANDIDATUL surpriză

Liderul Uniunii Salvați România, Nicușor Dan care și-a anunțat oficial înscrierea în cursa pentru șefia formațiunii s-ar putea să aibă concurență, la Congresul din 12 mai, din partea unui al membru care spune că vrea "să fie o voce a partidului".

Este vorba despre vicepreședintele USR, Clotilde Armand, care a spus că sunt 50-50% șanse să candideze la șefia partidului. 

"Voi anunţa luna aceasta ce decizie iau. Voi continua să rămân o voce a partidului însă. Ce ar trebuie să se întâmple zilele acestea pentru a candida? Nu ştiu exact. Lucrurile se schimbă mult. Asta e prima mea experienţă politică. Eu aş dori cât mai mulţi candidaţi pentru asta conducerea partidului, să fie totul transparent. (...)  Voi fi candidat pentru funcţia de vicepreşedinte, însă eu vreau să promovez ce am promovat şi până acum.", a spus Armand, într-un interviu pentru Adevărul Live

Ea a adăugat că subiectul înscrierii în partid a fostului premier Dacian Cioloș nu este unul închis. Dimpotrivă, pentru a deveni un partid mare de opoziție, formațiunea are nevoie de oameni noi, preferabil unii "cu profilul lui Cioloș", este de părere Clotilde Armande.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Acum vom hotârî direcţia de urmat (Congresul USR din 12 mai - n.r.). Vrem să fim partidul mare de opoziţie, iar pentru asta avem nevoie de cât mai mulţi oameni. Eu fac parte din administraţia locală, unde mi-am stabilit nişte ţinte: 10 primari USR pentru 2020. Pentru asta trebuie să recrutăm oameni, dar asta e greu. Ar trebui să intre în partid oameni cu profilul lui Cioloş. Avem nevoie de 10 Dacian Cioloş", a explicat Clotilde Armand.