Nicuşor Dan, apel către PSD: Asta este o urgenţă. Este în interesul naţional al României
- Antonia Hendrik
- 26 mai 2025, 16:48
Sursa: Facebook/ Marcel CiolacuNicușor Dan a lansat un apel către social-democrați solicitându-le să se alăture guvernării pentru a asigura o majoritate parlamentară, subliniind că acest demers este în interesul național al României.
Nicuşor Dan: Asta este o urgenţă şi eu sper să rezolvăm
Nicuşor Dan a afirmat, luni, că este esențial să avem un guvern susținut de o majoritate parlamentară, subliniind că aceasta reprezintă o urgență. El speră să rezolvăm această problemă în următoarele două luni. De asemenea, șeful statului a menționat că este necesară implicarea specialiștilor în elaborarea strategiilor sectoriale și că reformele sunt inevitabile.
„În primul rând, trebuie să avem un guvern sprijinit de o majoritate parlamentară. Asta înseamnă că dăm predictibilitate, spunem potenţialilor investitori şi celor prezenţi în România că există stabilitate şi nu se întâmplă ca ei să vină în România şi peste şase luni se schimbă guvernul şi nu se ştie ce se întâmplă.
Asta este o urgenţă şi eu sper să rezolvăm chestiunea asta în următoarele două luni, să avem o predicţie pe politica noastră fiscală 2025-2026”, a explicat președintele Nicuşor Dan, la Parlament.

Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook
Dan: Este în interesul naţional al României
Preşedintele a arătat că ”este în interesul naţional al României ca în acest moment să aibă un guvern sprijinit de o majoritate parlamentară”.
„Aşa cum am spus, este în interesul naţional al României ca în acest moment să aibă un Guvern sprijinit de o majoritate parlamentară pentru toate lucrurile pe care le-am spus pentru stabilitate, predictibilitate, pentru ca să reuşim să împrumutăm mai ieftin decât ne împrumutăm. Şi eu cred că în faţa interesului naţional un partid nu trebuie să spună „nu”.
Reformele fiscale sunt inevitabile. E obligatoriu ca noi să le facem. Şi eu cred că românii vor pune acea presiune pozitivă pentru ca partidele politice să şi le asume”, a mai punctat președintele Nicușor Dan, după depunerea jurământului.