Sursa foto: Razvan Valcaneantu \ EEC
Influencerul Vlad Mercori a stârnit controverse în legătură cu alegerile prezidențiale, publicând pe pagina sa de TikTok și Facebook un videoclip în care îl acuză pe Nicușor Dan de „inginerii” financiare.
În acest videoclip, Vlad Mercori acuză diferite „chichite” folosite de primarul general al Capitalei.
Nicușor Dan, acuzat că a angajat avocați externi pentru Primărie
La începutul videoclipului, Mercori menționează o ordonanță de urgență din 2012, care stipulează că o instituție, precum o primărie, nu poate angaja avocați externi dacă dispune de un aparat juridic propriu, cu excepția cazurilor în care spețele depășesc competența acestuia.
«În octombrie 2019, Asociația Salvați Bucureștiul, entitate condusă de Nicușor Dan, invocă acea ordonanță din 2012 și cere „anularea unor acorduri cadru având ca obiect achiziționarea serviciilor de consultanță, motivând, printre altele, o chestiune de bun simț: Nu poți face un contract cadru dacă nu poți apela la respectivii avocați decât în cazuri specifice.
Inclusiv în documentul de față, Nicușor Dan scria punctual „Hotărârea din spatele acestui acord cadru a fost adoptată prin fraudarea și încălcarea dispozițiilor” și menționează OUG-ul respectiv.
Timpul trece și Nicușor ajunge primar, iar în 2022 apare următoarea hotărâre cu textul: „Având în vedere referatul de aprobare al primarului general al Municipiului București”, și puțin mai jos putem citi: „Se aprobă încheierea unor contracte cadru având ca obiect achiziționarea serviciilor de consultanță, asistență și reprezentare juridică a Municipiului București», acuză Mercori.
Mercori: Nicușor Dan, extrem de alunecos
Influencerul subliniază că, deși Nicușor Dan nu este corupt, el este „extrem de alunecos” și există o mare discrepanță între ceea ce spune și ceea ce face. Se sugerează că Nicușor folosește justiția ca un aliat în discursul său împotriva sistemului, dar, în realitate, deciziile judecătorești l-au pus în dificultate, evidențiind abuzuri.
Cu toate acestea, datorită controlului său asupra narațiunii publice prin intermediul unei platforme, reușește să distorsioneze adevărul.
Mercori mai menționează că publicul nu are răbdarea, cunoștințele sau interesul necesar pentru a verifica faptele. Autorul promite să ofere exemple concrete în sprijinul acestor afirmații, atât în prezent, cât și în „episoadele următoare”.
Nicușor Dan, acuzat că ar înșela bucureștenii
Influencerul explică mecanismul prin care Nicușor Dan face rost de bani, folosindu-se de autorizații.
„Legea îl obligă, ca primar, să facă un lucru, de exemplu să dea o autorizație: dacă o autorizație trece de aparatul lui propriu din primărie și ajunge până la el, este obligat de lege s-o semneze. Atunci când refuză, el o face știind că încalcă o lege.
Cel căruia îi este refuzată autorizația merge în justiție, unde câștigă, pentru că instanța recunoaște cu ușurință că primarul a refuzat ceea ce era obligat să semneze. Apoi, deși e o sentință definitivă și irevocabilă, Nicușor refuză să pună în executare. Apoi Nicușor este chemat din nou în judecată, cel păgubit cerând prejudicii. Toate acestea se plătesc din buzunarele bucureștenilor.”
Bani pentru firmele de avocatură
Influencerul a investigat motivele pentru care Nicușor Dan refuză să pună în aplicare deciziile judecătorești.
„Prin menținerea stării litigioase, deci prin deschiderea cât mai multor procese, casele de avocatură angajate fac un purcoi de bani.”
Iar cifrele sunt amețitoare: „În doar trei ani, Nicușor a dat 11 milioane de euro la firmele de avocatură.”