Nicuşor Constantinescu vrea să fie liber. Curtea de Apel Constanţa va da soluţia
- Feri Predescu
- 24 februarie 2015, 14:50
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu , îşi pledează cauza în faţa magistraţilor Curţii de Apel încercând să-i convingă asupra „nevinovăţiei” sale în ultimul dosar de corupţie în care, vineri, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Judecarea contestaţiei lui Nicuşor Constantinescu la măsura arestului preventiv, decisă de Tribunal, a început cu puţin timp în urmă. Înainte de a intra în sediul Tribunalului, la coborârea din duba poliţiei, preşedintele CJ Constanţa a declarat că în arest se simte „îngrozitor”. A mai apucat să strige:”Problema e că sunt judecat penal pentru hotărâri ale Consiliului Judeţean care sunt supuse contenciosului administrativ, nu faptelor penale. Este abuzul dictaturii Băsescu şi dictaturii DNA-Coldea”.
Preşedintele CJ este cercetat în stare de arest preventiv, într-un dosar instrumentat de procurorii DNA Constanţa, pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu, constituire de grup infracţional organizat, 10 infracţiuni de conflict de interese, tentativă la abuz în serviciu în formă continuată şi coruperea alegătorilor. Prefectul de Constanţa, Ion Constantin, a primit, luni, de la Tribunal, decizia de arestare preventivă a lui Nicuşor Constantinescu, urmând ca în funcţie de soluţia dată, astăzi, de Curtea de Apel la contestarea măsurii, să emită decizia de suspendare a lui Nicuşor Constantinescu din funcţia de preşedinte a CJ Constanţa.