Nicușor Constantinescu, salvat de avocați: stă în SUA până după alegeri
- Feri Predescu
- 1 octombrie 2014, 00:00
Viza de șase luni a lui Nicuşor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța (CJC), a expirat, astăzi. Apropiații „baronului de Litoral” susțin, însă, că acesta a reușit să își prelungească perioada de ședere în SUA, până la sfârșitul lunii decembrie, adică până după alegerile prezidențiale din luna noiembrie. Constantinescu ar avea o viză turistică pentru SUA, de intrări periodice, valabilă pentru 10 ani.
Ultima perioadă de şedere, care a avut o valabilitate de şase luni, a expirat în data de 1 octombrie. Aflat, din luna aprilie, în SUA, el a fost operat de cancer la prostată într-un spital din Baltimore. Ulterior, invocând complicaţii medicale, s-a transferat la Spitalul Universitar North Shore, din New York. Scrisorile medicilor americani trimise autorităţilor române arătau că Nicuşor Constantinescu nu ar fi stabil din punct de vedere medical. Totuși, Ministerul Justiției a solicitat autorităților americane extrădarea ex-președintelui CJC. Între timp, avocaţii americani angajaţi de Nicuşor Constantinescu au solicitat autorităţilor prelungirea cu încă şase luni a şederii lui în SUA, pe baza documentele medicale oferite de spital. Serviciul de Imigrări și Cetățenie al SUA i-ar fi prelungit, însă, şederea cu doar trei luni.