După ce în 19 etape de Liga I a reuşit să marcheze numai două goluri, fotbalistul a punctat de tot atâtea ori în Bundesliga, dar în trei runde.
Codaş în Liga I la fotbal, unde a marcat în actualul sezon doar două goluri pentru Dinamo în 19 etape, atacantul Claudiu Niculescu (31 de ani) a ajuns fruntaş în Bundesliga, redutabilul campionat al Germaniei. Transferat în această iarnă de la Dinamo la MSV Duisburg, „Claugol“ a izbutit două goluri în trei etape.
În runda de sâmbătă, a 20-a, românii de la Duisburg (Claudiu Niculescu, Mihai Tararache şi Iulian Filipescu) i-au înfruntat, pe teren propriu, pe cei de la VfB Stuttgart (Ciprian Marica şi Sergiu Radu). Campioana Germaniei s-a impus cu 3-2, Niculescu evidenţiindu-se printr-un supergol izbutit din lovitură liberă directă. EVZ: Claudiu, îţi merge din plin în Germania. Cum se face că la Duisburg ai marcat două goluri în trei etape, tot atâtea câte ai reuşit la Dinamo într-un întreg tur de campionat? Claudiu Niculescu: M-am adaptat în Germania. Mă înţeleg şi cu antrenorul, care m-a remarcat prima oară la meciul Dinamo-Bayer Leverkusen (n.r. - disputat pe 29 noiembrie 2006, în grupele Cupei UEFA, şi câştigat de „câini“ cu 2-1 printr-o dublă semnată de Niculescu). Numai că, din păcate, golurile mele n-au folosit la nimic. Suntem tot pe ultimul loc al clasamentului, cu 14 puncte. Te-ai transferat în Germania pentru bani? Fiindcă nu se poate spune că te-ai dus la Duisburg pentru a face performanţă... A fost o provocare pentru mine să joc în Bundesliga. Acesta a fost principalul motiv. Banii n-au fost pe primul plan. Bundesliga este un campionat unde se bagă „materiale“, cum spunem noi, fotbaliştii. În ce limbă te înţelegi cu colegii? Am învăţat cuvinte uzuale în germană. Când nu pricep ce spune antrenorul, îl întreb pe Tararache. El este profesorul meu. Încet-încet mă acomodez şi cu oraşul. Duiburg este un oraş micuţ şi curat, care are una dintre cele mai mari grădini zoologice din Europa. REFUZ
Tararache: „Nu-mi trebuie echipa naţională!“
La Duisburg s-a format o întreagă colonie de români: Tararache, Filipescu şi Niculescu. „Şi la Zürich eram trei români (n.r. - Filipescu, Tararache şi Adi Ilie). Ce grătare încingeam! Aştept să se încălzească vremea la Duisburg, să ieşim din nou la un grătar“, ne-a spus ieri Mihai Tararache, liderul grupului. „Nemţii sunt încântaţi de Niculescu“, dezvăluie „Tara“, aflat în negocieri pentru prelungirea contractului scadent la vară. În timp ce Niculescu speră să prindă lotul României pentru Euro 2008, Tararache îi dă cu flit lui Victor Piţurcă. „Nu mă mai gândesc la naţională! Nu-mi trebuie!“.