Nicolae Ciucă salută decizia Franței de a-și spori prezența militară în România

Nicolae Ciucă salută decizia Franței de a-și spori prezența militară în România Sursa: Facebook/ Nicolae Ionel Ciucă

Franța a anunțat că va trimite în România o companie de vehicule blindate de infanterie şi un escadron de tancuri Leclerc. Premierul Niciolae Ciucă a salutat decizia și a spus că aceasta arată angajamentul președintelui francez față de parteneriatul strategic dintre cele două țări.

Franţa a anunțat că îşi va consolida prezenţa militară în cadrul NATO în România, unde va trimite, în săptămânile următoare, o companie de vehicule blindate de infanterie şi un escadron de tancuri Leclerc, relatează AFP.

„Această decizie a preşedintelui Emmanuel Macron de a ne spori postura defensivă pe flancul de est al Europei a fost luată 'ţinând cont de situaţia pe flancul oriental al NATO şi de violenţa luptelor în Ucraina'', a declarat ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, la o audiere parlamentară.

Potrivit unor surse militare citate de AFP, Franţa se pregăteşte să-şi dubleze în luna noiembrie efectivele în cadrul grupului de luptă al NATO din România, care are în prezent 750 de soldaţi francezi, plus militari belgieni şi olandezi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Decizie salutată de România

Premierul Nicolae Ciucă a salutat decizia Franţei de a-şi consolida prezenţa militară în România, subliniind angajamentul preşedintelui francez Emmanuel Macron faţă de parteneriatul strategic dintre cele două ţări.

„Veşti excelente din Franţa prin consolidarea prezenţei sale în România cu un nou grup de luptă cu tancuri Leclerc. Apreciem angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron faţă de parteneriatul nostru strategic", a transmis Nicolae Ciucă, într-o postare pe pagina de Twitter a Guvernului, potrivit Agerpres. 

Și președintele Klaus Iohannis, a salutat decizia preşedintelui Emmanuel Macron de a consolida prezenţa militară franceză în România. Șeful statului a postat Twitter un mesaj în limba franceză: „Je salue la décision du Président @EmmanuelMacron de renforcer la présence militaire“.

Mai mulți militari țările baltice

Franța își va spori prezenta militară și în țările baltice. „Vom continua de asemenea să ne consolidăm postura defensivă în Lituania, prin suplimentarea numărului avioanelor de vânătoare Rafale, dar şi în Estonia, unde o companie de infanterie uşoară consolidată va fi desfăşurată în 2023 şi va fi echipată cu vehicule Griffon, ceea ce înseamnă aproximativ o sută de militari suplimentari“, a adăugat ministrul francez.