PNL votează pentru ridicarea imunității lui Cîțu. Anunțul lui Nicolae Ciucă
- Ionel Sclavone
- 23 noiembrie 2023, 21:57
PNL va vota, în Senat, pentru ridicarea imunității lui Florin Cîțu, astfel încât fostul premier să fie cercetat în dosarul achiziției de vaccinuri. Anunțul a fost făcut de Nicolae Ciucă. Totodată, el a explicat de unde vor fi luați banii, în 2024 și 2025, pentru implementarea legii pensiilor.
Nicolae Ciucă, președintele Senatului, a declarat că senatorii liberali vor vota pentru ridicarea imunității lui Florin Cîțu, la solicitarea DNA. Politicianul liberal a explicat care este procedura în astfel de cazuri. Astfel, imediat ce documentele vor ajunge la Parlament, umează să fie înaintate comisiei juridice care va întocmi un raport pentru plen. În funcție de acest raport, va urma votul din Senat.
Nicolae Ciucă a anunțat cum va vota PNL
PNL va vota, la Senat, pentru ridicarea imunității în cazul lui Florin Cîțu. Președintele partidului a declarat că și în cazul acestuia, se așteaptă ca senatorii liberali să voteze ca de fiecare dată.
„Când vom primi documentele DNA, ca președinte al Senatului, voi convoca Biroul Permanent, de unde documentele vor fi înaintate Comisiei Juridice. Iar comisia va face un raport care va merge în plenul Senatului pentru vot. Senatorii PNL vor proceda ca și până acum, în astfel de cazuri, lăsând Justiția să-și facă datoria”, a declarat Nicolae Ciucă.
Șeful PNL a a declarat că acest caz, al lui Florin Cîțu, reprezintă o problemă pentru partid, pentru imaginea acestuia.
„Este o problemă pentru PNL în sensul în care imaginea partidului este afectată. Florin Cîțu a fost președinte al partidului și prim-ministru al guvernului. Nu putem spune că nu se întâmplă nimic. Este corect să lăsăm Justiția să-și deruleze procedurile și să vedem care vor fi concluziile”, a mai spus Ciucă.
Cîțu va demisiona din grupul senatorilor PNL
Florin Cîțu se va retrage din grupul senatorilor liberali și va activa ca independent, a declarat Nicolae Ciucă. El a spus că a avut o discuție cu fostul premier, iar acesta l-a asigurat că se va retrage din grupul senatorilor.
„Am vb cu Florin Cîțu și, în situația de față, își va da demisia din grupul senatorilor PNL și va deveni neafiliat. Este o decizie corectă a unui senator care are în vedere și imaginea partidului”, a mai spus președintele Senatului.
Nicolae Ciucă despre ancheta DNA
DNA cere acordul pentru începerea urmării penale în cazul a trei demnitari implicați în achiziția de vaccinuri anti-Covid. În acest sens, a fost transmisă o solicitare către Parchetul General care urmează să se adreseze conducerii Senatului și Președintelui României. Este vorba despre fostul premier Florin Cîțu și de miniștrii Sănătății ai USR, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.
Cei trei sunt acuzați de abuz în serviciu, complicitate, într-un dosar penal al cărui prejudiciu a fost estimat la 1.005.498.687 euro, plus TVA.
În acest context, Nicolae Ciucă, în acea vreme ministru al Apărării a explicat care a fost rolul instituției pe care o conducea în această achiziție. El a precizat că decizia a fost luată în Guvern. Iar ministerul Apărării a pus la dispoziție centrele de vaccinare și logistica necesară.