UPDATE. PERCHIZIŢII în Bucureşti şi Giurgiu la evazioniştii de FIER VIECHI. PAGUBĂ URIAȘĂ: peste 150 DE MILIOANE DE EURO
- Silvana Chiujdea
- 25 februarie 2014, 11:28
Mascaţii de la Poliţia Capitalei au efectuat 24 de percheziţii domiciliare la suspecţii care comercializau fier vechi prin firme fantomă. Pentru 15 suspecţi există mandat de aducere. La operaţiune participă 90 de polițiști. Membrii grupării vizate fac parte din anturajul lui Nelu Mondialu, interlop reținut de procurorii DIICOT, anul trecut, în luna noiembrie.
UPDATE.Operațiunea a fost declanșată de poliţiştii Capitalei - Serviciile de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului Investigaţii Criminale – Sector 4, ai Secţiilor 14, 15, 16 şi 26 Poliţie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Aceștia au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale – D.G.P.M.B. Poliția Capitalei a comunicat că cele 24 de percheziţii din Bucureşti şi judeţul Giurgiu au fost efectuatre într-un dosar privind comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, proveniţi din comerţul cu fier vechi.
În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii bucureşteni au depistat şi condus la sediul poliţiei 22 de persoane faţă de care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, instigare la evaziune fiscală, instigare la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată.
Din verificările efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor – Sector 4 a reieşit faptul că, pe parcursul anului 2012 și începutul anului 2013, prin intermediul unei societăţi comerciale administrată, de unul dintre bărbaţii cercetaţi și a încă 11 societăți tip fantomă, înființate pe numele unor persoane fără pregătire și cu o situație materială precară, ar fi fost comise infracțiuni de evaziune fiscală, spălare de bani și cesiuni fictive.
Astfel, ar fi fost realizată o modalitate multiplă de fraudare, al cărei scop final ar fi fost neplata către bugetul de stat a două tipuri de impozite, respectiv impozit pe venit de 16% și taxa de mediu de 3%, impozite cu reținere la sursă aplicabile operațiunilor comerciale de colectare a deșeurilor feroase și neferoase, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 152 milioane de euro.
În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii bucureşteni au identificat şi ridicat mai multe înscrisuri, două semiremorci, un cap tractor TIR, un buldoexcavator şi o dubiţă de transport marfă, toate în valoare de aproximativ 675.000 de lei.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, instigare la evaziune fiscală, instigare la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată, cu 12 persoane în stare de reţinere, urmând a fi prezentate magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
- DOSARUL PRĂBUŞIRII FNI: Pedeapsa de 15 ani de detenţie a lui Nicolae Popa, redusă la 6 ani şi 8 luni datorită noilor coduri!
- Stareţul de la mănăstirea unde s-a ASCUNS Iulia: „La spovedanie, mi-a spus că e fugită de acasă”
- "Dialogul surzilor". Ponta găseşte pretexte să-l blocheze pe Iohannis
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
- Ce se întâmplă atunci când sari COARDA foarte mult | VIDEO
- GROPI TERIFIANTE au început să apară peste tot în Anglia. Ce provoacă acest fenomen ciudat | GALERIE FOTO
- O adolescentă satanistă a ucis peste 23 de persoane! Îşi găsea victimele pe internet! Iată care a fost metoda ei