Nețoiu i-a atacat pe Băsescu și Coldea, la înmormântarea lui Dinu Vamă

Nețoiu i-a atacat pe Băsescu și Coldea, la înmormântarea lui Dinu VamăGigi Netoiu / Sursa: arhiva EVZ

Fostul acționar la Dinamo, Rocar și Craiova Gigi Nețoiu l-a atacat, vineri, la înmormântarea lui Dinu Vamă, pe fostul președinte Traian Băsescu, dar și pe fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea.

Nețoiu, atac la Băsescu și Coldea

Nețoiu îl acuză pe fostul șef al statului că ar fi fost în spatele condamnărilor din Dosarul Transferurilor. Declarația fostului finanțator a fost făcută cu ocazia unor declarații date presei la înmormântarea lui Dinu Gheorghe, fost oficial al echipei Rapid București.

La funeraliile omului de fortbal cunoscut ca Dinu Vamă au participat nume grele ale fotbalului românesc, de la Mitică Dagomir, și Meme Stoica la fostul investitor de la Rapid George Copos.

„Mă cunosc cu el (cu Dinu Gheorghe - n.red.) din 1992. Un om special, un om de cuvânt, de caracter (…) Știți cu necazurile, cu ce ne-a făcut domnul Băsescu și Coldea, cu transferul fotbalului, practic pentru nimic.

Noi eram acționari și investeam foarte mulți bani în perioada aia (…) Am luat decizia să mă întorc la Voluntari (după închisoare – n.r.). Primul om pe care l-am sunat a fost el (Dinu Vamă – n.r.). Discutam aproape în fiecare zi, obiectivul era să promovăm”, a declarat Nețoiu la înmormântarea lui Dinu Vamă, potrivit Gândul.

Traian Bâdescu

Traian Băsescu. Sursa foto: Facebook

Oamenii din fotbal îl regretă pe Dinu Vamă

„A fost un prieten bun, un om deosebit, un om priceput la sport. Un om cu un șarm aparte, Dumnezeu să îl odihnească. Dumnezeu nu alege… De performanță îmi arde mie… I se datorează, dar nu numai asta.

A avut o viață frumoasă și a fost unul dintre bunii conducători din fotbalul românesc, cel puțin în perioada de 20 și ceva de ani, cât am fost eu la Ligă. Și un om bun la suflet, a ajutat multă lume”, a declarat Dumitru Dragomir, la aflarea veștii morții lui Dinu Gheorghe.

Și Meme Stoica, managerul general al FCSB, a dus o coroană pentru Dinu Gheorghe, la fel și Vasile Avram, fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

De asemenea, George Copos și Nicolae Cristescu, foști patroni ai echipei Rapid, au fost văzuți la funeraliile lui Dinu Vamă.

Dinu Gheorghe

Dinu Gheorghe. Sursa fotoȘ arhiva EVZ

Cine a fost Dinu Vamă

Dinu Gheorghe, fost președinte la Rapid București și fost director general la Dinamo, a fost un cunoscutul om de afaceri. El a fost găsit mort în propria locuință de femeia care îi făcea curățenie în casă.

„Clubul FC Rapid regretă dispariția lui Dinu Gheorghe, fost președinte al clubului nostru! Sincere condoleanțe familiei și celor apropiați! Dumnezeu să-l odihnească!”, a fost mesajul transmis de clubul giuleștean.

„Fostul conducător de club, Dinu Gheorghe, s-a stins din viață la 68 de ani. Federația Română de Fotbal transmite condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să îl odihnească!”, a transmis, a rîndul rău, FRF.