Nenorocirea care amenință toată Planeta! Miliarde de oameni vor fi afectați. Poluarea a scăpat de sub control

Nenorocirea care amenință toată Planeta! Miliarde de oameni vor fi afectați. Poluarea a scăpat de sub control Sursa: Pixabay

Folosirea combustibililor fosili a accelerat poluarea, iar încălzirea globală a scăpat de sub control. Este nevoie de măsuri urgente pentru ca Terra să nu fie distrusă în următorul secol.

Grupului interguvernamental de experţi în evoluţia climei (IPPC)  a publicat un nou raport care arată impactul devastator al combustibilor fosili, folosiți pe scară largă în toată lumea, aupra planetei. Încălzirea globală și poluarea sunt amenințări reale care riscă să distrugă planeta.

În ciuda avertismentelor privind schimbările climatice emise de IPCC încă din 1990, emisiile globale au continuat să crească în ultimul deceniu, atingând cel mai înalt punct din istorie, potrivit Reuters.

Ne îndreptăm spre dezastru

Concluzia noul raport este una sumbră. Emisiile globale sunt pe cale să depășească limita de încălzire de 1,5 grade Celsius față de nivelurile preindustriale, prevăzută în Acordul de la Paris din 2015 și să atingă aproximativ 3,2 grade Celsius până la sfârșitul secolului. Ne vom confrunta cu perioade de caniculă sufocantă, furturi și inundații catastrofale.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am părăsit COP26 desfășurat la Glasgow cu un optimism naiv, bazat pe noi promisiuni și angajamente. Dar angajamentele actuale privind clima ar însemna (încă) o creștere cu 14% a emisiilor. Și majoritatea emițătorilor majori nu iau măsurile necesare pentru a-și îndeplini promisiunile", a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la publicarea raportului.

"Este acum sau niciodată", a spus copreşedintele raportului IPPC, Jim Skea, într-o declaraţie ce însoţeşte raportul, potrivit BBC News.

Reducerea poluării, o urgență

În acest moment, doar reducerea severă în acest deceniu a emisiilor în toate sectoarele, de la agricultură şi transporturi la energie şi construcţii, poate schimba lucrurile. Totodată, guvernele ar trebui, totodată, să intensifice eforturile de a planta mai mulţi copaci şi de a dezvolta tehnologii care ar putea elimina o parte din dioxidul de carbon aflat deja în atmosferă, se precizează în raport. Folosirea energiei verzi și insvetițiile masive în astfel de tehnologii ar putea încetini încălzirea Planetei.

Tot într-un raport prezentat la finele lunii februarie, se arată că șansele unui viitor locuibil scad considerabil dacă nu se iau măsuri împotriva poluării.

„La câte noi catastrofe trebuie să mai fim martori, câte rapoarte ştiinţifice vor mai fi necesare pentru ca liderii politici să recunoască într-un final că energiile fosile sunt adevăraţii vinovaţi pentru suferinţa umană de pe întreaga planetă”, a avertizat Namrata Chowdhary, din cadrul organizaţie nonguvernamentale 350.org.