„Negocierile cu Rusia sunt o pierdere de timp” . Reacția Kievului, după ce Kremlinul a anunțat că îşi suspendă participarea la acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene

„Negocierile cu Rusia sunt o pierdere de timp” . Reacția Kievului, după ce Kremlinul a anunțat că îşi suspendă participarea la acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene Sursa foto: Razvan Valcaneantu\ EEC

Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak consideră că negocierile cu Rusia sunt „o pierdere de timp” și că Putin poartă un război hibrid împotriva Europei. Acesta nu are încredere în liderul de la Kremlin.

Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a declarat că acţiunile Rusiei l-au convins că negocierile sunt „o pierdere de timp”. „Şantaj nuclear, teroare energetică, blocada cerealelor... Putin a transformat alimentele, frigul şi preţurile în arme împotriva lumii. Rusia lui Putin poartă un război hibrid împotriva Europei, luând ostatici Africa şi Orientul Mijlociu. Demonstrând încă o dată: negocierile cu Rusia – o pierdere de timp”, a scris Podoliak pe Twitter.

Rusia a anunţat sâmbătă că îşi suspendă participarea la Acordurile de la Istanbul, care asigură o continuare a exporturilor de cereale ucrainene, vitale în aprovizionarea alimentară a ţărilor sărace, în urma unui atac cu drone care a vizat sâmbătă nave ruseşti în Crimeea, pe care Moscova le impută Ucrainei şi Regatului Unit.

Rusia șantajează Ucraina

Rusia încearcă să șantajeze Ucraina ca să obțină recunoașterea teritoriilor pe care le-a anexat în urmă cu aproximativ o lună. Dmitri Medvedev, președintele Consiliului de Securitate al Rusiei a declarat că va scăpa Kievul de problemele cu energia, dar doar dacă vor renunța la teritoriile ocupate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa: Dreamstime.com

„Calea către stabilizarea aprovizionării cu energie electrică este alta. Trebuie recunoscută legitimitatea cerinţelor Rusiei în cadrul «operaţiunii militare speciale» şi rezultatele ei, reflectate în Constituţia noastră. Şi atunci se va rezolva şi problema curentului”, susţine Medvedev în postarea sa.

În opinia sa, încercările Ucrainei de a cumpăra energie electrică din Europa „nu vor asigura stabilitatea dorită”. Acest lucru va duce la creşterea preţului energiei în Europa. Declarația sa a fost făcută după bombardamentele masive asupra infrastructurii energetice ucrainene din ultima vreme.

„Ca urmare a atacurilor cu rachete ruseşti şi a avarierii infrastructurii energetice, riscurile pentru traversarea stabilă din punct de vedere termic şi energetic a sezonului rece au crescut semnificativ”, a explicat directorul general al companiei, Viktor Butenko.

Traderul de stat ucrainean JSC Energy Company of Ukraine a achiziţionat pentru prima oară, în regim de test, curent electric din Slovacia.