Ajunul Floriilor la sediul PNL…
O atmosferă încărcată se lăsase prin încăperi de câteva zile, aidoma unei perdele de ceață… Ghișe umbla mereu în vârful picioarelor și abia de mai îndrăznea să-și aranjeze pe furiș sprâncenele, că de scos vreo vorbuliță nici nu se punea problema. Șeful îl admonesta de fiecare dată, ba vorbindu-i răstit, ba aruncându-i câte-o privire încărcată de reproșuri mute, cu toate că lui Ghișe n-ar fi trebuit să-i reproșeze altceva în afară de devotamentul său nemărginit. Suspina din când în când constatând cu tristețe o oarecare nerecunoștință din partea lui Crin pe care-l adulase și-l sprijinise cu orice preț.
Pentru ce se făcuse el de băcănie când fusese omul sandwich în fața Cotroceniului pe căldura aia ucigătoare de i se lipiseră plachiurile de la pantofi de asfaltul topit ? Pentru ce-și comandase el duzina de tricouri cu sloganuri anti Băsescu și mai ales pentru cine-și riscase integritatea fizică la balul ăla de la Cotroceni când îl umflaseră gărzile ca pe ultimul exibiționist până nici nu apucase să-și descheie nasturii de la cămașă, dacă nu pentru nerecunoscătorul ăsta care-și dormea nefericirea pe canapeaua din sediu? Se-nduioșă totuși la vederea cearcănelor vinete de sub ochii șefului și brusc, își dădu seama că de fapt, el e cel nerecunoscător pentru că așteaptă atenția unui om trădat și rănit în amorul propriu, chiar de cei pe care până mai ieri-alaltăieri îi crezuse prieteni și aliați pe viață.
Din toate părțile i se înfigeau șefului numai cuțite-n spate: Tăriceanu fusese primul, doar că Antonescu își zisese că dacă tot fusese un prim ministru care a condus țara ca un manechin de șosete în sensul că-și băgase picioarele în ea de guvernare, n-avea de ce să se teamă de concurență, mai ales că se-nsurase a 5-a oară cu o jună ce poate-l va ține destul de ocupat ca să se mai poată concentra pe campania electorală. Se gândise chiar să-i trimită celei mai noi doamne Tăriceanu un buchet de crini, așa, să-i sugereze acesteia să nu-și lase logodnicul să se prostească jucându-se de-a candidatura, dar se răzgândise de teama să nu pară vulnerabil.
Al doilea cuțit pe care îl și răsucise ca rana să fie cât mai dureroasă, i-l înfipsese cu cruzime extremă Adrian Năstase care declarase că ar exista presiuni ca PSD să aibă candidatul propriu la președinție. Acuma, ce să facă el… să se-nscrie în PSD ? Nu că ar fi fost vreo diferență în afară de faptul că n-ar mai fi fost el președinte de partid, dar probabil că în timp ar fi reușit să-l sape suficient de mult pe Victor Ponta și să-i sufle funcția. Ar fi făcut orice la o adică, mai ales acum când aproape că vedea pupitrul acela a cărui atingere o mai simțea și acum în palmele lui hotărâte să nu dea drumul la nimic din ce apucă, îndepărtându-se tot mai mult. Se simți mai îndârjit și mai fioros ca un Pitbull și jură că nu se va da bătut: fotoliul de la Cotroceni îi fusese promis lui și nu-l va ceda nimănui, chiar dacă va fi nevoit să se bată la propriu cu oricare alt pretendent.
Îl privi pe Ghișe ce stătea îmbufnat și mișca din buze muțește, semn că se gândea intens la ceva. Îi veni să-l ia de guler și să-l azvârle afară, apoi se-nmuie și-l cuprinse mila … ”Bufonul ăsta ar face orice pentru mine, dar e inutil, nimeni nu-l mai bagă-n seamă decât poate, dacă ar umbla în pielea goală prin Parlament”
Ghișe își rodea unghia de la degetul mic când șeful îl surprinse în cel mai plăcut mod: îl chemă să-i maseze tâmplele și să-i dea cu crema anticearcăn, semn că toanele proaste îi trecuseră și că urmează iar o perioadă de liniște și pace, mai ales că-i comandase de ziua lui un tort în formă de inimă și-i plătise o ședință de saună care să-l relaxeze pe deplin.
Cât despre strategia de a-l face el însuși președinte de țară pe Crin, încă mai lucra la ea. Oscila între a se urca pe stâlpul de la Cotroceni și să nu se dea jos de acolo până nu vor renunța toți potențialii prezidențiabili la candidatură, și a se lega cu lanțuri de Arcul de Triumf. Nu prea știa ce ar fi rezolvat cu legatul, dar îi plăcea ideea de a arăta ca un martir atârnat de edificiu să-l vadă toată lumea. Îi trecu pentru o fracțiune de secundă prin cap că manifestările astea începuseră să-i placă, iar ideea de a se-mbrăca doar cu un trenci și nimic altceva pe dedesubt, nu i se mai părea atât de … ciudată. Avu o sclipire diavolească în ochi și se văzu desfăcându-și trenciul în fața Angelei Merkel, a ambasadorului SUA și chiar a lui Băsescu și-și dădu seama că ar putea fi o bună strategie de campanie electorală pentru Antonescu și se trezi țipând : ”Șefu`, am o idee !”
Recomandările noastre
