Neagoe, fostul șef al Poștei, abonat la banii publici. E acuzat de DNA, dar face afaceri cu statul
- Iulia Moise
- 3 februarie 2025, 10:06

Daniel Neagoe, fost director al Poștei Române, este judecat pentru corupție, fiind acuzat că a obținut fonduri publice prin „împlicuire”. Majoritatea afacerilor sale sunt legate de Ministerul de Interne.
Neagoe, afaceri cu statul prin intermediari
Daniel Dumitru Neagoe, fost director general al Poștei Române, se confruntă cu o condamnare pe fond și are un alt proces în curs pentru fapte de corupție. În ciuda acestor probleme legale, el continuă să facă afaceri cu statul prin intermediari, continuând să saboteze compania de stat pe care este acuzat că a devalizat-o, împreună cu alții. În prezent, el se ocupă intens de gestionarea taloanelor de pensii ale foștilor polițiști și a obținut până acum peste 5 milioane de lei din această activitate.
Coautor al prădării Companiei Naționale Poșta Română, Daniel Neagoe continuă să beneficieze de fonduri publice prin intermediul unei firme pe care a înregistrat-o pe numele partenerei sale de viață. Letter Lionpost SRL se ocupă cu tipărirea facturilor și a taloanelor de pensii, le introduce în plicuri și le distribuie către cetățeni, concurând astfel cu compania de stat pe care Daniel Neagoe a condus-o între iunie 2010 și mai 2012, perioadă în care a dus-o aproape de faliment.
Neagoe trimis în judecată de DNA pentru ilegalități la Poșta Română
În 2014, în timp ce procurorii DNA investigau activitățile sale ilegale, Daniel Neagoe a înființat societatea Letter Lionpost SRL, cu sediul în Breaza. El deținea 95% din acțiuni, iar fratele său, Gheorghe Neagoe, 5%. Domeniul principal de activitate al firmei era „alte activități poștale și de curierat”. În primii doi ani de funcționare, Neagoe a raportat pierderi. Profitul a început să fie înregistrat din 2016, când el a renunțat, oficial, la firmă, fiind trimis în judecată de DNA pentru ilegalitățile comise la Poșta Română. Atunci, și-a cesionat acțiunile fiului său din prima căsătorie, Rareș Cristian Neagoe. Ulterior, controlul firmei a fost preluat de fratele său, Gheorghe Neagoe.
Letter Lionpost SRL, preluată de Valentina Elena Rădulescu
În 2018, după o perioadă de doi ani, Letter Lionpost SRL a fost preluată de Valentina Elena Rădulescu, care a devenit asociat unic și administrator al companiei.
Valentina Elena Rădulescu, în vârstă de 44 de ani, este partenera de viață a lui Daniel Neagoe, care are 57 de ani. Cei doi locuiesc împreună în Breaza, unde se află și sediul social al Letter Lionpost SRL. Relația lor este bine cunoscută pe rețelele de socializare, unde postează frecvent fotografii intime și declarații de dragoste unul pentru celălalt.
În plus, în contractele de atribuire a licitațiilor, Daniel Neagoe este, în mod oficial, persoana de contact a firmei Letter Lionpost SRL.
Letter Lionpost SRL, contracte cu statul de două milioane de lei
Compania condusă de Daniel Neagoe a beneficiat constant de sprijinul statului, obținând licitații încă din 2016. Astfel, a reușit să atragă clienți de încredere, precum Casa de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, Apa-Canal Ilfov SA, Primăria Bușteni, Hidro Prahova SA și Apa Vital SA Iași. Cele mai profitabile contracte le-a încheiat cu Casa de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne. În 2019, Letter Lionpost a semnat un acord-cadru cu MAI, care i-a adus, până la finalizarea acestuia în 2023, aproape 4.000.000 de lei.
Ulterior, Casa de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne a încheiat un acord-cadru pentru servicii de manipulare a taloanelor de pensii cu un grup format din trei firme, inclusiv Letter Lionpost. Până în prezent, din acest contract, care are o valoare totală de 3.838.464 de lei, compania lui Neagoe a obținut aproape 1.400.000 de lei. În 2022, Letter Lionpost SRL a primit de la Ministerul Economiei suma de 204.993 de lei, destinată „sprijinirii activității societății, prin ajutor de stat sub formă de grant pentru capital de lucru, pentru a depăși criza economică generată de pandemia de COVID-19”.
Potrivit celui mai recent raport prezentat Ministerului Finanțelor, Letter Lionpost SRL a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de aproape două milioane de lei și un profit net de 824.000 de lei, având doar patru angajați.
Neagoe, protejatul Robertei Anastase
Daniel Neagoe, absolvent al Facultăţii de TCM din Bucureşti și cu un master obținut la SNSPA, a fost susținut de PDL pentru a ocupa funcții publice de conducere. Mentorul său a fost Roberta Anastase, pe atunci președintă a Camerei Deputaților și a filialei PDL din Prahova, actualmente membră în Consiliul de Administraţie al BNR.
Cariera politică a lui Neagoe a început mai târziu și într-un mod timid. În 2008, la vârsta de 41 de ani, a devenit consilier local în Breaza. Cu ajutorul Robertei Anastase, a avansat rapid, ajungând să conducă Direcţia Regională de Poştă Ploieşti între martie 2009 și martie 2010, după care a ocupat funcția de director executiv în cadrul Poştei Române. La doar câteva luni distanță, în iunie 2010, a fost numit director general al Companiei „Poșta Română”.
Daniel Neagoe, destituit din funcția de directr al Poștei Române, de Dan Nica
A fost destituit din funcție în mai 2012 de către ministrul comunicațiilor de atunci, Dan Nica, care susținea că „în ultimii ani a avut loc o acțiune de devalizare a Poștei Române”. În timp ce procurorii DNA începeau să investigheze activitatea sa, Neagoe a candidat din partea PDL pentru un loc în Camera Deputaților.
Nu a reușit să obțină mandatul de parlamentar, iar în iulie 2012 a devenit consilier județean. În această calitate, a reprezentat Consiliul Județean în Adunările Generale ale Acționarilor ale Parc Industrial Bărcănești SA, Hidro Prahova SA și Compania de Servicii Publice și Energii Regenerabile Prahova SA, până în 2017.
Neagoe, acuzat de devalizarea Poștei Române
Acuzat de devalizarea Poștei Române prin intermediul unor firme, Neagoe a condus Compania Națională „Poșta Română” timp de aproape doi ani.
Funcțiile de conducere din cadrul companiilor de stat nu sunt întotdeauna ocupate cu scopul de a atinge performanțe. Astfel, odată ce a ajuns în această poziție, Neagoe a început să exploateze Poșta Română în interes personal și al unei grupări politice.
Conform DNA, într-unul dintre contracte, pentru serviciile de curățenie în unitățile poștale, el a intermediat o firmă pe care o controla, obținând un profit de 253.828 de lei.

Daniel Neagoe/ sursa foto: arhiva EVZ
Procurorii afirmă că „în perioada iunie – iulie 2010, inculpatul Dumitru Daniel Neagoe, în calitate de director general al Companiei Naționale «Poșta Română», a solicitat directorului unei societăți comerciale cu care compania națională avea un contract de prestări servicii de curățenie, să cedeze în subantrepriză anumite lucrări către S.C. Dig Prodcom S.R.L., firmă pe care el o controla prin intermediari”.
1.595.739 de lei, bani pentru firma lui Neagoe din profiturile Poștei Române
În toamna anului 2010, Neagoe a consimțit ca Poșta Română să colaboreze cu o altă companie pentru a oferi servicii de încasare electronică a facturilor de utilități prin terminale POS, cu condiția ca SC Dig Prodcom SRL să fie inclusă în asociere.
Astfel, fără a depune eforturi, firma lui Neagoe a obținut suma de 1.595.739 de lei, beneficiind de o parte din profitul Poștei Române. De asemenea, au fost încasate 321.541 de lei din contracte pentru servicii fictive, încheiate cu aceeași companie. Neagoe a implicat S.C. Dig Prodcom S.R.L. și în afacerea Poștei Române cu două firme care dețineau terminale POS pentru reîncărcarea cartelelor prepaid.
După ce compania de stat a renunțat la o parte din comisionul aferent încasărilor, firma directorului general a realizat un profit net de 1.267.741 de lei.