Navă, ATACATĂ în Marea Mediterană. Armata egipteană a trimis AVIOANE de vânătoare: Opt militari sunt daţi dispăruţi

Navă, ATACATĂ în Marea Mediterană. Armata egipteană a trimis AVIOANE de vânătoare: Opt militari sunt daţi dispăruţi

Persoane aflate la bordul mai multor ambarcaţiuni au atacat miercuri, în Marea Mediterană, o navă aparţinând Marinei Egiptului, obligând armata egipteană să trimită întăriri aeriene. Armata egipteană a anunţat că nava a fost ţinta unui atac "terorist" şi că opt militari sunt daţi dispăruţi.

De când armata l-a destituit pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, în iulie 2013, atentatele împotriva forţelor de securitate s-au multiplicat, dar acest atac maritim este fără precedent, relatează Mediafax, citând AFP.

Aceste atacuri sunt adesea revendicate de jihadişti care spun că acţionează în represalii la reprimarea sângeroasă care s-a abătut asupra susţinătorilor lui Morsi şi care s-a soldat cu peste 1.400 de morţi.

Armata egipteană a anunţat într-un comunicat că cele patru ambarcaţiuni folosite în atacul de miercuri au fost distruse.  De asemenea, armata a anunţat că 32 de presupuşi activişti au fost arestaţi în legătură cu acest atac.

Ne puteți urmări și pe Google News

Agenţia oficială de presă Mena a anunţat anterior că nava Marinei a luat foc în cursul schimburilor de tiruri, la aproximativ 70 de kilometri de litoralul egiptean, precizând că aviaţia a trimis întăriri pentru a lupta împotriva atacatorilor.

Mai târziu, purtătorul de cuvânt al armatei a anunţat că este vorba de un atac "terorist". Atacul a avut loc în largul guvernoratului Damietta, în nord-estul Egiptului.

"Cinci militari răniţi au fost transportaţi la un spital militar (...). Opt membri ai echipajului sunt daţi dispăruţi. Căutările continuă", potrivit comunicatului.

Armata a precizat că atacatorii reţinuţi vor fi interogaţi.

Nu se ştie de ce nava se afla atât de departe de coastă şi nici dacă este vorba de o patrulă navală a cărei trecere a fost anticipată de atacatori.

Un oficial militar a anunţat pentru AFP că atacatorii au folosit "bărci de pescuit" şi nu au recurs, se pare, la artilerie grea.

Marea Mediterană este frecvent parcursă de traficanţi de droguri şi călăuze de imigranţi clandestini, care au fost incerceptaţi în repetate rânduri de armata egipteană.

Cu toate că militarii egipteni luptă de mai multe luni împotriva unei insurecţii jihadiste în nordul Peninsulei Sinai, nu s-a mai anunţat vreun alt asalt maritim până în prezent.

Atacul de miercuri intervine după ce cea mai importantă grupare jihadistă egipteană, Ansar Bait al-Maqdis, a jurat credinţă organizaţiei Stat Islamic (SI), care conduce operaţiuni în Irak şi în Siria.

Ansar Bait al-Maqdis şi-a concentrat atacurile împotriva poliţiei şi armatei în nordul Peninsulei Sinai, dar comite atentate răsunătoare cu maşină capcană şi în alte zone ale ţării.