NATO răspunde RUSIEI: "România este un aliat de nădejde. Ne apărăm toţi aliaţii"

NATO răspunde RUSIEI: "România este un aliat de nădejde. Ne apărăm toţi aliaţii"

România este un aliat de nădejde al NATO, iar NATO îşi apără toţi aliaţii împotriva oricăror ameninţări, a transmis miercuri Alianţa Nord-Atlantică, reacţionând la afirmaţiile la adresa României ale purtătorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici.

"Oficiali ruşi continuă să facă afirmaţii provocatoare, care sunt fără fundament, inadecvate şi nu contribuie la stabilitatea şi predictibilitatea în Europa", a transmis NATO prin intermediul adjunctului purtătorului de cuvânt, Carmen Romero.

"Rusia a încălcat dreptul internaţional şi nu şi-a respectat angajamentele prevăzute în actul fondator NATO-Rusia prin acţiunile sale agresive din Ucraina. NATO este o alianţă defensivă şi continuă să acţioneze respectându-şi pe deplin angajamentele prevăzute în actul fondator", a mai precizat Carmen Romero, într-o declaraţie remisă Agerpres.

"Ca răspuns la acţiunile agresive ale Rusiei în Ucraina, ne-am sporit prezenţa militară în partea de est a Alianţei noastre. Această prezenţă are un caracter rotativ şi este departe de orice definiţie rezonabilă a forţelor substanţiale de luptă. Toate măsurile noastre sunt defensive, proporţionale şi în linie cu angajamentele noastre internaţionale", a declarat Carmen Romero, care a adăugat că "România este un aliat de nădejde al NATO, iar NATO îşi va apăra toţi aliaţii împotriva oricăror ameninţări".

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici, a declarat, miercuri, că planurile NATO de a desfăşura forţe militare în România, foarte aproape de frontiera cu Rusia, sunt inadecvate şi conflictuale.

"De fapt, asistăm la o transformare treptată a României într-un alt punct de sprijin pentru SUA şi NATO în apropiere de frontiera cu Rusia. Am comentat în mod repetat astfel de paşi ai statelor membre NATO, observând maniera conflictuală şi evidenţiind inadecvarea şi caracterul redundant, atât din punct de vedere militar, cât şi financiar", a spus Lukaşevici.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE rus, Guvernul român sacrifică securitatea regiunii prin faptul că acceptă desfăşurarea de forţe militare ale blocului nord-atlantic.

"Cineva ar putea trage concluzia că actualele autorităţi române, pentru a-şi spori "profilul" în ochii strategilor străini, sunt dispuse să sacrifice stabilitatea în regiunea Mării Negre din motive tactice", a mai afirmat Lukaşevici, potrivit Sputnik.