Năstase şi-a cerut scuze într-o postare pe Facebook pentru ieşirile sale de la meciul cu Marea Britanie, dar şi faţă de Serena Williams.
''În ultimele zile, numele meu și situația neplăcută creată la meciul România — Anglia din cadrul Fed Cup în urma declarațiilor mele au fost prezente în presa națională și internațională. Nu doresc să contest reacțiile negative pe care le-am primit, dar aș vrea să aduc câteva cuvinte acum, după o perioadă de gândire pe această temă. Aveam 5 ani când am luat prima rachetă în mână. De atunci, tenisul a fost pentru mine mai mult decât un sport sau o profesie. A fost viața mea, și pentru tenis am sacrificat aproape totul, personal sau profesional. Din păcate, acum, la 70 de ani, am reușit să fac ceva ce nu mi-am dorit și nu mi-am imaginat posibil: să simt că tenisul se îndepărtează de mine'', a afirmat Năstase pe Facebook.
''Zilele trecute au fost dificile. Declarațiile mele din cadrul meciului Fed Cup au stârnit, pe bună dreptate, controverse și supărare în cadrul publicului, al presei și, cel mai dureros, al lumii sportului alb. Nu voi încerca să apăr cuvintele, dar vă asigur că în spatele lor se afla doar dorința mea de a apăra interesele echipei României și ale tenisului românesc'', a subliniat Ilie Năstase.
''Ceea ce s-a întâmplat la Constanța a fost exagerat de către toate părțile. Totuși, Joanna Konta nu avea dreptul să vorbească cu arbitrul de scaun, asta putea să facă doar căpitanul echipei. I-am cerut, în mod civilizat, câteva explicații, iar el m-a trimis în tribună, unde mi s-a ridicat calitatea de căpitan al echipei României. După acest incident, arbitrul a suspendat meciul. Nu înțeleg care este motivul pentru care meciul a fost suspendat și în cadrul cărui punct al regulamentului'', a mai adaugat acesta.
''La conferința de presă am fost întrebat ce părere am despre faptul că Serena este însărcinată. Eu atunci am aflat pentru prima dată acest lucru, iar reacția mea a fost spontană. Știu că nimic nu poate scuza cu adevărat vorbele mele — nici tensiunea unui meci la vârf, nici atitudinea nonconformistă pentru care sunt cunoscut, nici nefericita escaladare a situației. Dar viața mea rămâne dedicată tenisului și publicului său și vă rog să acceptați, atât cât se poate, scuzele mele'', a precizat Năstase.
Serena Williams, numărul unu mondial, a condamnat luni afirmațiile ''rasiste'' și ''sexiste'' ale lui Ilie Năstase.
''Sunt dezamăgită că știu că trăim într-o societate în care oameni ca Ilie Năstase pot face comentarii rasiste față de mine și de copilul meu nenăscut sau comentarii sexiste față de colegele mele'', a scris Williams, potrivit stiripesurse.ro.