Naşa lui Bercea Mondial se pensionează. Motivul? Funcţia politică în care a fost numită
- Antonia Hendrik
- 2 iulie 2020, 16:12
Judecatoarea Mariana Moţ de la Curtea de Apel Craiova şi-a depus la Consiliul Superior al Magistarturii cererea de eliberare din funcţie prin pensionare.
Cererea a făcut-o după ce Parlamentul a numit-o în funcţia de şefă a Secţiei de Drept Public din cadrul Consiliului Legislativ. Mariana Moţ va putea cumula pensia de magistrat cu salariul.
Aşadar, Mariana Moţ, judecător la Curtea de Apel Craiova, a depus la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) o cerere de eliberare din funcţie prin pensionare. Solicitarea vine în contextul în care Parlamentul a numit-o în funcţia de şefă a Secţiei de Drept Public din cadrul Consiliului Legislativ.
Mariana Moț este încă judecător în funcție, lucru confirmat de Curtea de Apel Craiova: „Doamna Mariana Moț este judecător în cadrul cadrul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, iar de la data de 18.12.2019, când a încetat detașarea la Ministerul Justiției, până în prezent a participat la 5 ședințe de judecată”, conform celor relatate de Europa Liberă.
Cine este Mariana Moț
Mariana Moț e considerată o apropiată a baronului PSD de Olt, Paul Stănescu. Ea a fost secretar de stat în ministerul Justiției, adusă în timpul cât la conducerea ministerului se afla Florin Iordache. A continuat mandatul cât la minister a fost Tudorel Toader. Mass-media scris despre ea că a fost „moașă” lui „Judecator”, unul din cei opt copii ai interlopului Bercea Mondial. Fiul judecătoarei Mariana Moț este fostul deputat PSD Emil Moț, între timp ales primar de Slatina.
În vara lui 2017, Tudorel Toader, anunța că detașarea tuturor judecătorilor de la Ministerul Justiției încetează începând cu data de 15 iulie. Singurul judecător care a rămas în funcție a fost Mariana Moț. Despre ea, Toader afirma atunci că „în ceea ce privește încetarea detașării judecătorilor din Ministerul Justiției începand cu data de 15 iulie 2017, este important de evidențiat faptul că încetarea detașării judecătorilor din cadrul Ministerului reprezintă o chestiune de oportunitate, ce ține exclusiv de aprecierea conducerii ministerului.”.
Bercea Mondial s-a lăudat mereu cu rudele sale din justiţie, invocând şi numele Marianei Moţ. Pe data de 4 iunie 2014, site-ul magistrati.ro a inclus numele Marianei Moţ pe lista celor care i-au năşit copiii interlopului.
Bercea Mondial deţine o adevarată „colecţie” de naşi celebri
Lista a fost deschisă de Maria Huza, fost presedinte al Tribunalului Bucureşti, care l-a botezat, în anul 2005, pe Judecător, unul dintre fiii lui Bercea. Moaşa micuţului Judecător a fost Mariana Sofia Moţ, magistrat la Tribunalul Olt. Lista naşilor îi mai conţine pe Gheorghe Brenciu (fost procuror şef), care l-a botezat pe Televizor, Gabriel Diaconu (fost viceprimar al Slatinei) şi Marian Chitea (director Hidroserv Slatina), care l-a botezat pe unul dintre nepotii lui Bercea. Pe listă se află şi Theodor Stolojan, cel care l-a botezat, în anul 2004, pe Prinţisor, alt fiu al interlopului", potrivit rtv.