Muzeul locomotivelor, în comuna clujeană Cuzdrioara

Muzeul locomotivelor, în comuna clujeană Cuzdrioara

În comuna Cuzdrioara din judeţul Cluj, mai precis în vecinătatea municipiului Dej, va exista un muzeu al locomotivelor. Primul pas în vederea acestei vaste întreprinderi a fost deja făcut, anume legea în acest sens, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

„Centrul Muzeal al Locomotivelor (…) structură de expunere a materialului rulant de cale ferată, de promovare a istoriei şi tehnicii feroviare, de importanţă naţională, în subordinea Muzeului Căilor Ferate Române, aflat în structura Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER, instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Transporturilor”, se arată în textul legii.

CENAFER va finanţa activitatea acestei noi instituţii. Centrul Muzeal va avea între atribuţiile sale restaurarea, conservarea şi expunerea locomotivelor, dar şi altor instalaţii sau subansamble folosite în sistemul feroviar românesc.

În acelaşi timp, vor fi organizate evenimente, se vor edita şi publica materiale documentare. Cu titlu de donaţie, vor fi achiziţionate locomotive şi alte materiale, cât şi documente care oglindesc istoria căii ferate române.

Specialiştii noului Centru vor întreprinde cercetări în teren şi vor realiza studii despre istoria şi cultura feroviară din România. Nu în ultimul rând, vor fi elaborate programe educaţionale şi de perfecţionare profesională.

 

Ne puteți urmări și pe Google News